Putin și jocurile războiului. Țările din vecinătatea Rusiei, îngrijorate după exercițiile militare care au fost realizate în coordonare cu Belarus
Printre altele, exercițiile au inclus prima utilizare a două vehicule de luptă robotice într-un mediu de luptă, a relatat Ministerul Apărării. Vehiculele respective sunt echipate cu mitraliere și lansatoare de grenade, potrivit informațiilor transmise de euronews.com
Exercițiile Zapad din 2021 au avut loc în mai multe locații din Rusia și Belarus, fiind implicați aproximativ 200.000 de soldați din țări precum Armenia, India, Kazakhstan, Kyrgyzstan și Mongolia.
În acest context, ministerele de Externe din Polonia, Latvia, Lituania și Estonia și-au exprimat luni, 13 septembrie, îngrijorarea din cauza manevrelor, spunând că Rusia nu a fost transparentă în legătura cu ele și observă că au fost desfășurate în timpul tensiunilor din Belarus.
Totuși, Dmitry Peskov, reprezentant al Kremlinului, a răspuns acuzațiilor prin a spune că „exercițiile militare comune sunt un proces comun”.
Întâlnire între Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko
Amintim că exercițiile au început săptămâna trecută, în aceeași zi în care Vladimir Putin și președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, s-au întâlnit pentru a anunța noi mișcări de integrare a economiilor din cele două țări.
De asemenea, ajutorul oferit de Rusia către Belarus a rezultat într-un nivel ridicat de îngrijorare în rândul țărilor vecine. Acestea sunt de părere că Belarus încearcă să le destabilizeze prin a încuraja migranții din Orientul Mijlocia și Africa să vină la hotarele cu Lituania, Latvia și Polonia.
Problema cu migranții a apărut după ce țările vestice au impus sancțiuni pentru Belarus din cauza represiunilor dure ale opoziției și acțiunilor luate împotriva publicațiilor independente în urma protestelor imense împotriva lui Lukașenko anul trecut.
Amintim că protestele respective au apărut după ce Lukașenko a primit un al șaselea mandat în funcție, în urma unei campanii prezidențiale care a fost caracterizată drept „farsă” de către țările vestice și opozanți.
Sursa foto: Dreamstime