Puțini știu asta! Ce studii are la bază Mugur Isărescu și ce job a avut înainte de a fi Guvernatorul BNR. Veniturile lui sunt COLOSALE

Mugur Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din anul 1990. De asemenea, el a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000.

Guvernatorul BNR s-a născut pe 1 august 1949, în orașul Drăgășani. În anul 1971 a absolvit cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Dupa ce a absolvit facultatea, Isărescu a lucrat ca cercetător ștințific la Institutul de Economie Mondială din București timp de 19 ani.

A lucrat la Ministerul Afacerilor Externe după Revoluția din 1989 apoi a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României, în 1990.

Toți anii de muncă și-au lăsat amprenta pe averea lui Mugur Isărescu, astfel, Guvernatorul BNR deține trei terenuri intravilane, unul în București, altul în Giurgiu și în comuna Gruiu și un teren agricol în Gruiu. La capitolul mașini, Isărescu deține, conform declarației de avere, un autoturism Eagle și o barca cu motor Delta.

De asemenea, acesta mai deține bijuterii, tablouri și alte bunuri în valoare de 130 de mii de euro.

Guvernatorul BNR a câștigat anul trecut, lunar, 78.000 de lei. Cea mai mare parte a veniturilor sale a provenit din salariu de la BNR, respectiv 65.000 de lei. Acestei sume i se adaugă și pensia în valoare de 10.000 de lei și o indemnizație de la Academia Română în valoare de 3.000 de lei. Atunci cânt Mugur Isărescu s-a pensionat, în 2016, acesta a primit de la BNR o indemnizație de pensionare egală cu echivalentul a 5.000 de euro.