În acest moment, actualul președinte se pregătește pentru următorul său mandat iar problema principală cu care se confruntă este prezența la vot. Chiar dacă acesta este în continuare favorit în sondaje, un număr ridicat de absenți ar reprezenta un avantaj pentru oponenta sa, Viorica Dăncilă.
Detaliile despre proiectele și viața celor doi candidați continuă să fie rare însă cartea „Pas cu pas” a președintelui Klaus Iohannis reprezintă o sursă inedită de informații legate de viața sa. O asemenea astfel de informație este cea legată de familia lui și ocupațiile părinților.
„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie. Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris președintele Klaus Iohannis în cartea sa.
Legat de mama sa, aceasta este descendenta unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu, unde Klaus Iohannis și-a petrecut vacanțele copilăriei, la bunici, cu care mergea la fân și alte activități agricole.
De asemenea, acesta a declarat cu ceva timp în urmă că familia sa este atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea. Președintele a relatat că atunci când tatăl său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu ”J”, așa cum a fost scris în familia sa de mai bine de cinci sute de ani, notează playtech.ro