Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a născut în municipiul București. Între anii 2004 și 2008, acesta a fost prim-ministru al României, iar din anul 2005 până în anul 2009 a fost președintele Partidului Național Liberal. În prezent, acesta este președintele Alianței Liberarilor și Democraților (ALDE), care din 2016 este membră în coaliția guvernamentală condusă de PSD.
Călin Popescu Tăriceanu a absolvit Liceul ”Sf. Sava” din București, iar după aceea a a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București – actuala Universitate Tehnică de Construcții (1976), urmând ulterior și un masterat în matematică și informatică la Universitatea din București (1981).
După absolvirea facultății, președintele ALDE a lucrat ca inginer la Consiliul Național al Apelor, filiala Argeș inginer la Trustul de Construcții Industriale București și ca asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică din București.