Decizie importantă luată la nivelul Capitalei!
PUZ Parcul Tineretului, anulat de către Tribunalul Bucureşti. Nicuşor Dan demarase acţiunea în instanţă în 2018
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat miercuri, 12 aprilie, că Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Parcul Tineretului.
Totul a venit ca urmare a unei acţiuni demarate de Nicuşor Dan, prin Asociaţia Salvaţi Bucureştiul alături de Fundaţia Eco Civica, în anul 2018.
Ca urmare a PUZ Parcul Tineretului, document aprobat în 2015, mai multe zeci de hectare din Parcul Tineretului au devenit construibile.
„Tribunalul București a anulat luni PUZ Parcul Tineretului, în baza unei acțiuni pe care am inițiat-o în 2018 (Asociația Salvați Bucureștiul împreună cu Fundația Eco Civica).
Prin PUZ-ul aprobat în 2005 câteva zeci de hectare din parc au devenit construibile.
Cele 5 blocuri din imagine sunt consecința acestui PUZ”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook, miercuri dimineaţă, alături de o fotografie în care apar cele cinci blocuri în cauză.
„Așa s-a dezvoltat Bucureștiul în ultimii 20 de ani. Traficul și poluarea pe care le resimțim cu toții sunt consecințele”
Edilul general al Capitalei a mai precizat că alte două construcţii din aceeaşi locaţie, neterminate, au fost deja stopate în instanţă.
Şi nu sunt singurele construcţii, altele prevăzute în acelaşi PUZ aflându-se în diferite stadii în instanţă, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Primarul critică faptul că, în ultimele două decenii, acest mod haotic şi chiar ilegal de dezvoltare a Bucureştiului a dus la traficul şi poluarea pe care le resimt toţi cetăţenii.
„Cele două constructii neterminate pe care le vedeți în partea dreaptă a imaginii au fost începute în baza aceluiași PUZ și stopate în instanță de aceleași două asociații.
Alte investiții prevăzute de acest PUZ sunt în diferite stadii în instanță.
Așa s-a dezvoltat Bucureștiul în ultimii 20 de ani. Traficul și poluarea pe care le resimțim cu toții sunt consecințele”, a mai scris edilul în mesajul său.
Nicuşor Dan: Compania Municipală Energetica Servicii mai face un pas pentru finalizarea lucrărilor la Obiectivului 6 – Magistrala Progresu-Ferentari
Din ciclul veşti bune, Nicuşor Dan anunţa, tot pe pagina sa de socializare, cu o zi în urmă, că finalizarea lucrărilor la Obiectivul 6 – Magistrala de termoficare Progresu-Ferentari este tot mai aproape.
„Am realizat cu succes o nouă probă de presiune pe un tronson de 1.200 m pe șantierul deschis pentru reabilitarea rețelei de termoficare în zona Rahova – Ferentari.
Astfel, Compania Municipală Energetica Servicii mai face un pas pentru finalizarea lucrărilor la Obiectivului 6 – Magistrala Progresu-Ferentari, cu o lungime totală de 13 km de rețea modernizată.
Din totalul de 1.200 m conducte înlocuite și supuse probei de presiune, 1.000 de metri sunt conducte montate doar pe racordurile din punctele termice PT 4-5 Petre Ispirescu, iar 200 de metri sunt conducte magistrale.
Conductele modernizate de termoficare au o garanție de peste 30 de ani și vor asigura distribuția agentului termic pentru toți locuitorii cartierelor Rahova și Ferentari”, scria Nicuşor Dan pe Facebook marţi, 11 aprilie.