,,10 povesti,,, al treilea album al trupei, contine zece piese, toate de dragoste, pe ritmuri de rock. Cea mai cunoscuta si mai des difuzata piesa e ,,Nu mi-e bine fara tine,,: romantica, dar destul de bine cantata. Melodia nici nu starneste plansul, nici nu abunda in patetisme.
Versurile catorva piese, fotografii cu membrii trupei sau datele concertelor sunt si pe Internet, la www.proconsul.com.ro. Site-ul trupei nu rupe gura targului, dar ofera ceva mai mult decat minimum de informatie si are un design acceptabil.
Show-uri Sistem Pe litoral
Dupa ce, pe 14 august, Sistem isi va lansa noul EP, ,,O noua zi,,, trupa va pleca pe litoral pentru cateva concerte. Cei cinci percutionisti care lovesc butoaiele si-au anuntat deja un concert la Mamaia, in 16 august, si doua la Costinesti, in 24 si 27 august. EP-ul are sase piese si un remix la single-ul ,,O noua zi,,.
Muzica baietilor de la Sistem este diferita de a celorlalti artisti, in primul rand pentru ca nu folosesc instrumentele clasice. Ei practica bataile in butoaie si se ajuta de tot felul de accesorii neobisnuite pentru un show muzical – pungi, galeti, sticle, mingi de baschet.
Nu exista decat o singura regula in alegerea lor: sa sune interesant atunci cand sunt lovite. Din sunetele astfel obtinute se compun piesele. Partea de compozitie nu le apartine celor cinci, ci este vorba de o colaborare cu mai multi compozitori. Percutionistii interpreteaza si se ocupa de partea ritmica, de miscare, de realizarea unui adevarat show, pentru care repeta zilnic cate doua, trei ore.
Desi nu e genul de muzica usor de fredonat dupa concert, merita vazut ce se intampla, macar pentru ineditul show-ului. Este, totusi, o trupa care va primi un Disc de Aur pentru albumul ,,Intra in… Sistem,, (2002) si care a concertat in Ungaria, Germania, Singapore.
Musical spaniol
,,Amor pe contrasens,, (,,El otro lado de la cama,,) este o pelicula spaniola cu sase nominalizari la premiile Goya in 2003 si care, surprinzator, a castigat doar unul, pentru sunet. In acest film, regizat de Emilio Martinez Lazaro – considerat cel mai bun regizor spaniol de comedie – , rolul principal ii revine lui Paz Vega, o actrita in varsta de 27 de ani cu o cariera frumusica. Adica 11 filme, trei seriale tv, un premiu Goya pentru cea mai buna actrita debutanta pentru rolul principal din ,,Lucia si sexul,, (,,Lucia y el sexo,,). Ea a jucat si in ,,Vorbeste cu ea,, (,,Hable con Ella,,), ultimul film al lui Almodovar.
In ,,Amor pe contrasens,,, intr-un grup de prieteni au loc schimburi de parteneri. Nu se tine cont de nici un fel de moralitate – important e doar ce are fiecare chef sa faca in momentul respectiv. Desi acesta pare mai degraba subiectul unei drame, este de fapt o comedie. Un umor latin combinat cu muzica spaniola, ,,balade contemporane, rock and roll retro sau chiar rap,,, pentru ca personajele se exprima prin cantec si dans. Unii au indraznit chiar sa spuna despre aceasta productie ca ar putea fi considerata un musical.
Cum si la Hollywood este moda musical-urilor, ,,Amor pe contrasens,, a produs, la randul lui, o mica isterie spaniola: incasari de 12, 5 milioane de dolari. In cinematografele noastre, filmul va rula din 15 august.
Animatie cu voci celebre
Desi au jucat impreuna in ,,Sinbad: Legenda celor sapte mari,,, Brad Pitt si Catherine Zeta-Jones nu s-au intalnit pe platourile de filmare. Explicabil, pentru ca este un film de animatie in care ei dau glas personajelor din desenele animate. In distributie mai sunt doua nume celebre: Joseph Fiennes si Michelle Pfeiffer.
Daca actorii au declarat ca s-au distrat copios cu aceste roluri, mai putin distractive au fost incasarile. In primele trei saptamani de la lansare, cam 25 de milioane de dolari in Statele Unite. Adica aproximativ un sfert din cat s-a investit. Ceea ce inseamna ca sansele unui profit demn de luat in seama sunt reduse. In Romania puteti vedea pelicula incepand cu 15 august.