'Noile modificări introduse prin proiectul de ordin pentru aprobarea normelor privind procedurile simplificate de vămuire reprezintă un pas înainte pentru îndeplinirea unui deziderat îndelung solicitat de mediul de afaceri şi anume, posibilitatea vămuirii 24 de ore/zi, 7 zile/săptămână. Astfel, proiectul introduce noi reglementări prin care operatorii economici vor putea declara mărfurile în vederea vămuirii în anumite condiţii (de exemplu companiile care deţin certificat de Agent Economic Autorizat – AEO), în afara programului de lucru al biroului vamal. Astfel, România se aliniază unor ţări precum Belgia, Germania, Olanda, Polonia sau Spania, unde procedura de vămuire la domiciliu este aplicabilă 24 de ore/zi, 7 zile/săptămână', a precizat Daniel Anghel.
Companiile care deţin statutul de AEO vor avea acces mai rapid la procedurile simplificate de vămuire şi, astfel, obţinerea statutului de AEO mai aduce câteva beneficii concrete în afară de cele existente.
'Totuşi, condiţiile care trebuie îndeplinite de companii pentru a avea posibilitatea vămuirii 24 de ore/zi, 7 zile/săptămână pot restricţiona şi îngreuna aplicarea acestora, de exemplu: valoarea mărfurilor la extern să fie peste 10 milioane euro pe an, dacă încărcarea se face în afara orelor de program ale biroului vamal trebuie depusă anticipat o informare de încărcare, companiile trebuie să aibă angajaţi cu pregătire specifică şi evidenţe organizate în aşa fel încât să poată fi efectuată în condiţii optime supravegherea vamală', a subliniat Daniel Anghel.
Operatorii economici vor avea posibilitatea să declare mărfurile pentru export, în procedura de vămuire la domiciliu, şi în afara programului de lucru al biroului vamal, în anumite condiţii, fără a fi asigurată prezenţa personalului vamal, potrivit unui proiect de ordin al Direcţiei Generale a Vămilor /DGV/ pentru normele privind procedurile simplificate de vămuire, publicat la începutul lunii august.
'În urma analizării motivelor invocate de operatorii economici ( producţie 24 de ore/zi, număr considerabil de camioane încărcate după orele de program ale biroului vamal, număr mare de declaraţii vamale depuse pentru export, etc.) precum şi a concluziilor referitoare la aplicarea analizei de risc şi a derulării activităţilor de control ulterior a rezultat că declararea mărfurilor pentru export, în procedura de vămuire la domiciliu în afara programului de lucru al biroului vamal nu influenţează în mod negativ derularea activităţii de vămuire, însă oferă posibilitatea declarării mărfurilor 24 de ore/ zi', au declarat pentru AGERPRES specialişti ai DGV.
Astfel s-a introdus posibilitatea ca declaraţia vamală de export să poată fi transmisă şi în afara programului de lucru al biroului vamal, fără a fi asigurată prezenţa personalului vamal atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: titularul autorizaţiei pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire la domiciliu este titularul unui certificat AEO – operator economic autorizat (prevăzut în Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei Europene), numărul operaţiunilor vamale de export pe zi este mai mare de 10 declaraţii vamale, valoarea mărfurilor contractate la extern este de peste 10 milioane euro pe an, biroul vamal nu poate asigura disponibilitatea personalului vamal.
De asemenea, în proiectul de act normativ au fost avute în vedere şi categoriile de mărfuri excluse de la posibilitatea utilizării procedurilor simplificate de vămuire, în sensul actualizării legislaţiei în domeniul produselor cu dublă utilizare, a produselor militare. Totodată au fost actualizate şi prevederile pentru exportul mărfurilor în cadrul procedurii simplificate de vămuire la domiciliu, având în vedere că declararea mărfurilor la export se realizează prin utilizarea sistemului de control al exportului, respectiv prin aplicaţia ECS-RO.
Referitor la iniţiativa Administraţiei Vamale din România de a iniţia un proiect de modificare a legislaţiei referitoare la verificarea operatorilor economici care beneficiază de procedurile simplificate de vămuire şi de certificate AEO, direcţia de specialitate a Comisiei Europene DGTAXUD a luat notă de faptul că acţiunile de verificare a acestor operatori vor fi incluse în planul de control stabilit la nivel central şi teritorial.
Aceste verificări se vor realiza periodic prin includerea lor în programele de control cu ocazia auditării la nivel central şi teritorial al activităţilor desfăşurate de operatorii economici care solicită acordarea statutului de operator economic autorizat AEO, au mai precizat reprezentanţii DGV.AGERPRES