Uniunea Europeană a impus o directivă care prevede că marile companii, băncile, firmele de asigurări şi cele cotate la bursă trebuie să raporteze activitatea lor non-financiară, începând din 2018, însă în România nu se ştie deocamdată ce instituţie este responsabilă pentru implementarea directivei, a declarat, joi, Andreea Giovani, sustainability manager în cadrul companiei de consultanţă PwC România, prezentă la conferinţa-dezbatere "Raportarea non-financiară, calea către un business sustenabil", organizată de Idea Events, împreună cu Let's Do It, Romania!.
"În România nici măcar nu se ştie ce ministere sunt responsabile pentru implementarea acestei directive, deşi implementarea trebuie realizată în anul 2017. Problema este că firmele la nivel naţional încă nu ştiu ce şi când trebuie raportat. Conform directivei, primele raportări vor trebui făcute în 2018, însă pregătirea unui astfel de raport durează chiar şi 6-8 luni", a spus Giovani.
Ea a arătat că Ministerul Finanţelor a cochetat cu ideea că ar putea implementa directiva doar în ceea ce priveşte companiile listate.
"S-a spus că ar trebui implicat şi Ministerul Economiei, pentru companiile mari cu peste 500 de angajaţi. Totodată, aspectele legate de bănci intră sub incidenţa BNR (Băncii Naţionale a României – n.r.), iar cele referitoare la companiile de asigurări, sub incidenţa ASF (Autorităţii de Supraveghere Financiară – n.r.). Deocamdată nu ştim cui să ne adresăm şi cine este responsabil cu implementarea directivei", a susţinut reprezentanta PwC.
Andreea Giovani a adăugat că ASF a transpus totuşi, în decembrie 2015, o parte din această directivă, cea care se aplică firmelor de asigurări.
Anterior, la acelaşi eveniment, Sandra Genee, senior coordonator în cadrul organizaţiei nonguvernamentale Global Reporting Initivative (GRI), a afirmat că o directivă europeană va obliga companiile care au peste 500 de angajaţi, cele listate la bursă, băncile şi firmele de asigurări ca, din 2018, să publice informaţii privind activitatea lor non-financiară, precum impactul social şi de mediu.
"Directiva prevede că vor trebui publicate informaţii privind activitatea companiei şi impactul asupra mediului, aspecte referitoare la angajaţi, respectarea drepturilor omului, măsuri anticorupţie şi de prevenire a mitei. Directiva trebuie transpusă în legislaţiile naţionale în 2017, iar în 2018 vor trebui să apară primele raportări", a spus Genee.
Potrivit acesteia, vor intra sub incidenţa acestei directive peste 6.000 de companii la nivel european.
"Comisia Europeană estimează că vor intra sub incidenţa acestei directive 6.000 de companii din Uniunea Europeană, însă eu estimez că vor fi mai multe. Doar Suedia, de exemplu, care a transpus deja directiva, a anunţat că vor trebui să raporteze 1.500-2.000 de firme din acest stat, în condiţiile în care cei de acolo, în transpunerea directivei, au prevăzut că trebuie să raporteze firmele cu un număr mai mic de angajaţi decât prevede directiva", a completat reprezentanta GRI.
Sandra Genee a recomandat companiilor care vor intra sub incidenţa directivei să se pregătească încă de acum, întrucât termenul până la care sunt obligate să realizeze aceste raportări este foarte scurt.
"În România, Guvernul va trebui să decidă ce şi cine va raporta, însă până atunci trebuie să vă puneţi companiile în ordine", a subliniat Genee.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene din 15 aprilie 2014, Parlamentul European a adoptat o directivă privind obligaţia companiilor mari şi a grupurilor de a raporta informaţii privind impactul activităţii lor asupra mediului, aspecte sociale şi legate de angajaţi, privind respectul pentru drepturile omului, aspecte privind lupta împotriva corupţiei şi a mitei şi informaţii privind diversitatea din cadrul membrilor boardului de conducere.
SURSA: Agerpres