Respectivul port va fi construit la Umsaid, la sud de Doha, va avea o suprafaţă de peste 25 de kilometri pătraţi, va fi inaugurat în februarie 2016 şi va fi cel mai mare din regiune, a precizat pentru QNA şeful proiectului Abdel Aziz al-Naimi.
Qatarul, care a anunţat un excedent bugetar de 6,1 miliarde dolari pentru anul fiscal 2011/2012, mizează pe o creştere economică de 20%, în 2011, faţă de 16,3%, în 2010, pe baza extinderii capacităţilor sale de producţie în domeniul gazelor naturale şi a sporirii cheltuielilor publice.
Mica monarhie petrolieră din Golf dispune de zăcăminte de gaze naturale estimate la peste 25.000 miliarde de metri cubi, ceea ce o plasează pe locul trei în clasamentul mondial, după Rusia şi Iran.
Sursa: Agerpres