Prinţul moştenitor al Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, a pus luni piatra de temelie a unui port al cărui cost este estimat la şapte miliarde de dolari, fiind considerat unul din cele mai mari şantiere din emiratul petrolier, informează QNA şi AFP.
Respectivul port va fi construit la Umsaid, la sud de Doha, va avea o suprafaţă de peste 25 de kilometri pătraţi, va fi inaugurat în februarie 2016 şi va fi cel mai mare din regiune, a precizat pentru QNA şeful proiectului Abdel Aziz al-Naimi.
Qatarul, care a anunţat un excedent bugetar de 6,1 miliarde dolari pentru anul fiscal 2011/2012, mizează pe o creştere economică de 20%, în 2011, faţă de 16,3%, în 2010, pe baza extinderii capacităţilor sale de producţie în domeniul gazelor naturale şi a sporirii cheltuielilor publice.
Mica monarhie petrolieră din Golf dispune de zăcăminte de gaze naturale estimate la peste 25.000 miliarde de metri cubi, ceea ce o plasează pe locul trei în clasamentul mondial, după Rusia şi Iran.
Sursa: Agerpres