"Pentru noi este foarte important ca în această perioadă complicată pe care o traversează Orientul Mijlociu, dat fiind numeroasele crize existente, să avem posibilitatea de a face schimb de opinii pe marginea reglementării siriene. Suntem convinşi că, prin dialog şi astfel de întâlniri, ni se va oferi posibilitatea de a ne apropia poziţiile, de a tatona un teren comun, un numitor comun şi astfel că ajungem la înţelegere şi acord", a spus ministrul de externe al Qatarului.
Potrivit lui Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, este important să fie discutată cu Rusia şi situaţia din Yemen, Libia şi Palestina, deoarece "Moscova ocupă un loc de prim rang în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor din lumea arabă, mai ales a celei palestiniene".
Qatarul este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai forţelor de opoziţie din Siria, în timp ce Moscova sprijină regimul lui Bashar al-Assad. Agerpres