Programul de stimulare şi înnoire a parcului auto naţional (Programul Rabla, n.r.) ar putea debuta, în acest an, după jumătatea lunii martie, iar începând de azi, 16 februarie, Ghidul de finanţare va fi în consultare publică, timp de zece zile, a anunţat, azi, într-o conferinţă de presă, Graţiela Gavrilescu, ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
'Timp de zece zile, începând de astăzi, Ghidul de finanţare a Programului Rabla va fi în consultare publică pe site-ul ministerului. Finanţarea Rabla 2015 face parte din bugetul Fondului de Mediu şi sper ca, în prima şedinţă de Guvern, să fie aprobat bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu. Bugetul pentru programul 'Rabla' este de 200 de milioane lei, cu 33% mai mare decât bugetul anului 2014', a spus Gavrilescu.
Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prima de casare va rămâne, în acest an, la 6.500 de lei, iar eco-bonsul destinat celor care vor să cumpere o maşină ecologică a fost majorat de trei ori, de la 500 la 1.500 de lei.
'În acelaşi timp, sperăm ca prin dezbaterea publică demarată azi, să putem să finanţăm 25.000 de tichete electronice, din care 20.000 pentru persoane fizice. Sperăm ca, pe parcursul lunii martie, poate la jumătatea lunii, cetăţenii români să poată accesa programul. Prima de casare este tot de 6.500 de lei, dar ca noutate avem o mărire a ecobonusului de la 500 la 1.500 de lei pentru a stimula persoanele care au posibilitate să achiziţioneze un automobil nou ecologic', a explicat Gavrilescu.
Sistemul electronic de alocare a voucherelor din Programul 'Rabla' rămâne valabil în acest an, a adăugat ministrul Mediului.
Pentru ediţia din 2014 a Programului 'Rabla' au fost alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice.
Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani şi-au putut achiziţiona o maşină nouă prin program, pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care s-a alocat electronic. Pentru ediţia din anul anterior, bugetul total a fost de 140 de milioane de lei.
Sursa: Agerpres