Programul guvernamental de reînnoire a parcului auto a avut o contribuţie esenţială la creşterea consumului privat din Germania în primul semestru, cu 0,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică, preluat de Mediafax.

Fără programul „Rabla”, prin care autorităţile oferă o primă de 2.500 de euro la casarea unui autovehicul vechi pentru cumpărarea unuia nou, consumul ar fi scăzut cu 1% în perioada ianuarie-iunie.

Gospodăriile din Germania au cheltuit 36 de miliarde euro în primele şase luni, cu 23% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2008, iar programul de reînnoire a parcului auto a majorat cu aproape 25% cheltuielile populaţiei pentru automobile, potrivit biroului de statistică.

Pe de altă parte, în cursul anului trecut, germanii au cheltuit cu aproape 4% mai puţin pe automobile decât în cele 12 luni anterioare, iar în 2007, an în care guvernul a majorat cu trei puncte procentuale Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), cheltuielile au fost cu 8,8% mai reduse.

În 2008, consumul privat a avansat cu 2,5%, iar în 2007 cu 1,4%.

Guvernul a alocat pentru acordarea de prime de casare cinci miliarde euro. Fondurile vor fi epuizate, însă, în curând, iar autorităţile au anunţat că programul nu va fi prelungit, ceea ce ar putea afecta sever consumul privat şi vânzările de maşini.

SURSA: Mediafax