Numai 11.000 din cele 20.000 de maşini disponibile în prima fază a programului „Rabla” din 2009 au fost vândute până vineri, cu o săptămână înainte de încheierea primei faze, conform Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), informează Mediafax.
Peste jumătate din cele 10.948 de maşini vândute până vineri, respectiv 5.193, au fost produse de Dacia. Pe locul al doilea între opţiunile românilor prin programul „Rabla” s-au situat mărcile Renault şi Nissan, care au vândut împreună 1.040 de maşini.
Cu 857 de maşini vândute, Skoda s-a situat pe locul al treilea în topul mărcilor ale căror modele au fost preferate de români în programul „Rabla”. Ford, Opel şi Hyundai au vândut fiecare puţin peste 600 de maşini.
Audi – 0, Lada – 1, Honda – 2…
Pe de altă parte, niciun român care s-a înscris în programul „Rabla” nu a cumpărat vreo maşină Audi. Firma Lada a reuşit să vândă o singură maşină, Honda – două, iar Mazda doar şase unităţi.
Statistica oferită luni de AFM era valabilă la sfârşitul zilei de vineri, cu o săptămână înainte de închiderea primei etape a ediţiei 2009 a programului „Rabla”. Aceasta se va închide vineri, 29 mai.
Nemirschi admite că sunt probleme
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara, în 8 mai, într-o conferinţă de presă, că prima de casare în programul „Rabla” nu va creşte, indiferent de vânzări. „Prima de casare nu va creşte. Va rămâne 3.800 de lei”, a spus ministrul Nemirschi, admiţând, tacit, că programul „Rabla” nu merge conform aşteptărilor.
La 30 aprilie fuseseră vândute doar puţin peste 7.000 din cele 20.000 de maşini disponibile în prima fază a programului „Rabla” din 2009.
„Este o problemă şi căutăm soluţii. Discutăm cu Ministerul Finanţelor să vedem cum putem să facem acest program să funcţioneze, în 2009, în parametrii stabiliţi pentru 2009. Nu vom modifica prima de casare. Ne-am propus ca, în 2009, să scoatem din uz 60.000 de rable care poluează şi căutăm soluţii”, afirma Nemirschi.
La începutul lunii martie, ministrul declara că prima de casare oferită de stat în programul „Rabla” ar putea creşte din vară, dacă prima tranşă de 20.000 de maşini din cele 60.000 programate a fi înlocuite în 2009 se va consuma în proporţie mică.
„Este un an greu, trebuie să ţinem cont de asta. Dacă din primele 20.000 de maşini se vând, să zicem, doar 5.000, atunci este posibil să creştem prima de casare pentru următoarele două etape ale programului”, susţinea atunci Nemirschi.
Cine nu vinde, nu mai primeşte!
Numărul total de locuri în ediţia din 2009 a programului de înlocuire a parcului auto naţional, cunoscut sub numele de programul „Rabla”, a fost crescut la 60.000, faţă de 40.000 în 2008. Şi prima de casare primită de cei care îşi dau la fier vechi maşina a fost majorată la 3.800 de lei pe unitate, comparativ cu 3.000 de lei în 2008. Astfel, fondurile totale alocate pentru programul de înnoire a parcului auto în 2009 vor fi de 228 de milioane de lei, conform ordonanţei de Guvern privind reluarea programului.
O altă noutate a ediţiei 2009 este aceea că în program vor putea intra maşinile mai vechi de 10 ani după ce, până în acest an, erau casate doar maşini de 12 ani vechime sau mai mult contra primei de la stat.
Pentru a nu se repeta situaţia din 2008, atunci când aproape un sfert din maşinile înscrise în program nu au fost vândute, ministrul Nemirschi a vorbit la preluarea mandatului despre împărţirea ediţiei din 2009 în trei faze egale, fiecare dintre ele oferind, în funcţie de cereri, câte 20.000 de maşini dealer-ilor declaraţi eligibili.
„Cine nu reuşeşte să vândă în prima parte a programului maşinile pe care le-a cerut nu mai intră în fazele următoare ale programului”, declara, anterior, ministrul Nemirschi, întrebat despre principiile care vor sta la baza ediţiei din 2009 a programului.
Întrebat, în conferinţa de presă din luna mai, despre faptul că doi dintre producătorii auto din program nu reuşiseră să vândă nicio maşină în prima fază din 2009, Nemirschi a spus că va respecta cele afirmate anterior şi că, pentru faza a doua, cei aflaţi în această situaţie ar putea primi „o ofertă generoasă, de zece maşini (care să fie vândute prin program, n.r.)”.
SURSA: Mediafax