Programul de înnoire a parcului de tractoare pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea este inutil. Suma oferită de autorităţi pentru casarea vechiturii-17.000 de lei, este prea mică, spun atât agricultorii, cât şi producătorii de tractoare. Guvernul a introdus în proiectul de lege privind măsurile de susţinere a mediului de afaceri şi prevederea referitoare la reînnoirea parcului de tractoare. Problema este că s-au stabilit condiţii care par nesatisfăcătoare atât din p
Programul de înnoire a parcului de tractoare pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea este inutil. Suma oferită de autorităţi pentru casarea vechiturii-17.000 de lei, este prea mică, spun atât agricultorii, cât şi producătorii de tractoare.
Guvernul a introdus în proiectul de lege privind măsurile de susţinere a mediului de afaceri şi prevederea referitoare la reînnoirea parcului de tractoare.
Problema este că s-au stabilit condiţii care par nesatisfăcătoare atât din punctul de vedere al fermierului, cât şi din cel al producătorilor de tractoare. “Dacă tot vrei să scoţi din circuit vechituri, trebuie să te gândeşti bine când faci un Program. Cu o sumă de nimic oferită în schimbul unui tractor nu se va reface parcul auto. Dacă prevedeau măcar să se poată da mai multe tractoare uzate pentru a cumpăra unul nou, oamenii aveau posibilitatea chiar să se asocieze şi să schiziţioneze împreună un utilaj”, a spus pentru capital.ro deputatul PSD Culiţă Tărâţă, cel care administrează Insula Mare a Brăilei.
El a arătat că pentru a face o agricultură performantă, un fermier trebuie să cumpere un tractor puternic şi performant, iar acesta, dacă are 300 CP, costă în jur de 120.000 euro. “Suma oferită de Guvern este nesemnificativă chiar şi pentru tractoare mai mici. Plus că cele mici nu mai au căutare, mai ales că cei care fac agricultură de subzistenţă nu-şi mai permit nici un fel de utilaj agricol”, a spus Culiţă Tărâţă.
Prima de casare de 17.000 lei
Potritiv actului normativ, în programul de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare au fost introduse maşinile agricole autopropulsate şi a fost mărită sfera beneficiarilor programului, acesta urmând sa se adreseze şi persoanelor juridice.
Cuantumul primei de casare a fost stabilit la cel mult 17.000 lei, fără ca acesta să depăşească, pentru persoana fizică 50% din preţul de achiziţie al tractorului nou sau al maşini agricole autopropulsate noi, iar pentru persoana juridică 40% din preţul de achiziţie fără T.V.A.
Finanţarea Programului se va face în baza ghidului de finanţare pe care urmează să îl elaboreze Administraţia Fondului pentru Mediu”.
Agricultorii nu se vor înghesui să dea tractoarele din curte
Agricultorii spun că ar fi putut fi o idee bună dacă era vorba despre o sumă rezonabilă sau dacă se acordau şi altfel de subvenţii. “Vânzarea de tractoare nu prea a mers nici când se acordau facilităţi la dobânzi şi subvenţionau achiziţia de utilaje agricole. Acum ar fi putut fi o idee bună, dar este prea puţin”, a spus pentru capital.ro Adrian Rădulescu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.
Producătorii de tractoare aşteaptă clarificări
Producătorii de tractoare sunt şi mai puţin încântaţi de Programul Guvernului. “Nici măcar nu cunoaştem toate datele. Succesul acestei măsuri depinde de condiţiile stabilite pentru că trebuie totul foarte bine pus la punct pentru ca programul să fie accesat. Dacă nu vor fi condiţii clare noi nu vom intra în Program. În plus, suma de 17.000 lei este nesemnificativă. De unde să ia fermierul restul de bani? Mai ales în condiţiile în care băncile nu mai dau credite nici măcar persoanelor juridice. O asemenea sumă abia dacă acoperă jumătate din preţul anumitor utilaje mai mici. Cam atât ar trebui să se acorde, jumătate din valoarea unui tractor nou. O altă soluţie ar fi să se poată da mai multe vechituri în schimbul unuia nou”, a spus Ovidiu Coman, director de vânzări la MAT Craiova, principalul producător de tractoare din România.
El a precizat că cel mai ieftin tractor pe care îl poate oferi este unul de 54 CP, care costă 16.000 euro. “Acum am investit într-un tractor modern de 81 CP care poate fi vândut cu 25.000 euro. Un tractor mare, de 200 CP costă peste 70.000 euro”, a spus Coman.
Persoanele fizice nu au renunţat la vechituri
Speranţa producătorilor şi importatorilor de tractoare stă în fermierii care s-au constituit ca persoane juridice şi care ar putea accesa acest program. “La persoanele fizice nu s-a simţit nici un impact. Poate fermierii vor schimba tractoarele pe firmă pentru a scăpa de plata TVA-ului. Oamenii trebuie să scape de tractoarele de 60CP vechi şi cu randament mic şi să achiziţioneze unele performante cu un consum mic”, a spus pentru capital.ro Monika Puiu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole.
În Romania sunt folosite mai puţin de 200.000 de tractoare şi aproximativ 25.000 de combine pentru a lucra 14 milioane de hectare. Cel puţin două treimi dintre acestea sunt mai vechi de zece ani, potrivit datelor oficiale.