Mircea Fechet a cerut creșterea voucherului din cadrul programului Rabla Plus
Potrivit lui Mircea Fechet, decizia de a înjumătăți valoarea voucherului în cadrul programului Rabla Plus pentru autoturisme electrice a fost luată de Ministerul Finanțelor fără a consulta Ministerul Mediului. Oficialul a subliniat că este necesară creșterea valorii tichetului, menționând că, deși „poate nu la 10.000 de euro”, legislația în vigoare nu permite, în prezent, o astfel de măsură.
”Apetitul (pentru cumpărarea autovehiculelor electrice – n.r.) e direct proporţional cu valoarea voucherului. Din nefericire, în luna decembrie a anului trecut, la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, s-a luat această decizie, în care nici măcar nu am fost consultaţi, de a diminua valoarea acestui voucher, în sensul în care această măsură ar fi putut să conducă, poate, la nişte economii la bugetul de stat.
Când vedem astăzi că românii au cumpărat mai puţine autoturisme electrice putem să punem la îndoială această măsură”, a acesta, luni seară, pe 23 septembrie, la TVR Info.
Ministrul Mediului a subliniat că scăderea vânzărilor de autovehicule electrice nu este un fenomen exclusiv pentru România.
Mircea Fechet a susținut necesitatea majorării valorii tichetului oferit în cadrul programului Rabla Plus.
”Eu cred că, pe viitor, ar trebui să mărim. Poate nu la 10.000 (de euro – n.r.), cât a fost iniţial, eu cred că valoarea acestui voucher ar trebui să crească, însă nu pot să creez nicio aşteptare câtă vreme există astăzi o Ordonanţă de Urgenţă, adică legislaţie primară, care îmi interzice să măresc valoarea voucherului peste 5.000 de euro, cât avem azi”, a adăugat acesta.
Românii sunt interesați în continuare de Rabla Plus
Amintim că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat dosarele pentru finanțarea achiziției de „mașini verzi” (ecologice) prin programul „Rabla Plus”, suma totală alocată fiind de 26,389 milioane de lei.
În urma unei ședințe desfășurate joi, pe 19 septembrie, au fost aprobate 286 de dosare, care totalizează 742 de ecotichete (vouchere pentru achiziția de mașini ecologice), în valoare de 26,389 milioane lei. De asemenea, au fost publicate zece contestații aprobate, corespunzând unui total de 47 de ecotichete, cu o valoare de 5,438 milioane lei.
Listele cu dosarele aprobate sunt disponibile pe site-ul oficial al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), în secțiunea dedicată programului „Rabla Plus”.
Programul Rabla Plus va continua cu o a treia sesiune de înscriere, care va fi organizată conform următoarei programări:
- persoane juridice și UAT: 19 august – 19 septembrie, cu bugete de 100 milioane de lei pentru fiecare categorie;
- persoane fizice: 19 septembrie – 25 noiembrie, cu o alocare bugetară de 100 milioane de lei;
Mai multe puteți afla aici.