Se dau 5.100 de euro! Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că aceste persoane pot primi banii, în anumite conditii. Iată despre ce este vorba, mai exact.
Începe o nouă sesiune de înscriere în programul „Rabla Plus”
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, printr-un comunicat, că o nouă sesiune de înscriere în Programul „Rabla Plus” pentru persoane fizice, persoane juridice, Unități Administrativ-Teritoriale (UAT) și instituții publice va începe luni, 19 august, la ora 10:00.
Potrivit sursei citate, persoanele fizice vor putea să se adreseze producătorilor validați pentru a îndeplini formalitățile de înscriere, iar persoanele juridice vor avea posibilitatea să încarce documentele necesare în aplicația informatică, în limita sumelor alocate.
Sumele alocate pentru a treia etapă a înscrierilor în program
Pentru a treia etapă de înscriere în cadrul programului „Rabla Plus”, sumele alocate sunt următoarele: 100 de milioane de lei pentru persoane fizice în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024, și 100 de milioane de lei pentru persoane juridice, unități administrativ-teritoriale și instituții publice în perioada 19 august – 19 septembrie.
Conform Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului „Rabla Plus”, solicitanții pot beneficia de un ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou, cu condiția predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare până la două autovehicule uzate.
Valoarea ecotichetului este de 25.500 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie pe hidrogen (cu excepția motocicletelor), 13.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (cu excepția motocicletelor) care emite maximum 80 grame CO2/km în sistem WLTP, și 13.000 de lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se oferă pentru achiziționarea unui autovehicul electric cu o valoare maximă de 70.000 euro, TVA inclusă.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale (UAT) primesc un ecotichet în valoare de 120.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi necesar să predea spre casare un autovehicul uzat.
A doua sesiune a avut loc în luna iulie
Amintim că a doua etapă de înscrieri în Programul „Rabla Plus” a început pe data de 22 iulie 2024. Această etapă se desfășoară până pe 18 august 2024 și a venit cu alocări bugetare substanțiale pentru susținerea achiziției de autovehicule ecologice.
Programul are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de participanți din rândul persoanelor juridice, primăriilor și instituțiilor publice. Mai multe puteți citi aici.