Orientul Mijlociu fierbe din nou. Israelul ameninţă gruparea Hezbollah și Libanul cu război, după atacul sângeros de sâmbătă, 27 iulie, care a vizat teritoriul israelian. Cel puţin 10 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite de o rachetă care a căzut pe un teren de fotbal unde se afla mulţi copii în acel moment.
Israel se apropie de un război total cu Hezbollah și Libanul
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a declarat sâmbătă seară că Israelul se apropie de un război total cu Hezbollah și Libanul după un atac cu rachetă asupra unui teren de fotbal de pe platoul Golan, care a dus la moartea a cel puțin zece persoane, relatează Axios, preluat de Reuters.
„Atacul Hezbollah de astăzi a încălcat toate liniile roșii și răspunsul va fi pe măsură. Ne apropiem de momentul unui război total împotriva Hezbollah și a Libanului”, a afirmat Katz pentru Axios. Gruparea libaneză susținută de Iran a negat orice implicare în atac.
Armata israeliană a anunțat că se pregătește să răspundă Hezbollah după acest atac, pe care l-a numit „cel mai sângeros” împotriva civililor din Israel de la atacul Hamas din 7 octombrie. Contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei, a declarat că „Ne vom pregăti să răspundem Hezbollah, ne vom termina evaluările și vom acționa.”
Potrivit Axios, oficialii americani sunt foarte preocupați că atacul de pe platoul Golan ar putea duce la un război total între Israel și Hezbollah. Libanul a condamnat și el atacurile asupra civililor după tirul cu rachetă, pe care Israelul îl atribuie Hezbollahului libanez.
Mulţi dintre cei ucişi şi răniţi în acest atac erau copii
O rachetă lansată de milițiile libaneze proiraniene Hezbollah a lovit sâmbătă orașul druz Majdal Shams, situat pe Înălțimile Golan, provocând o explozie devastatoare pe un teren de fotbal din apropierea unui loc de joacă.
Incidentul s-a soldat cu cel puțin 10 morți și 34 de răniți, dintre care 17 se află în stare critică, inclusiv copii, a raportat Eli Bin, directorul serviciului israelian de urgență Magen David Adom (MDA), potrivit ynetnews.com.
„Zece persoane în stare gravă au fost transportate cu elicopterele armatei israeliene (IDF) și MDA. Relatările inițiale de la fața locului au fost foarte dificile, au fost scene ca de pe un câmp de luptă”, a declarat Bin într-o conferință de presă.
Răniții, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, sunt tratați în spitalele locale.
Un paramedic al MDA a descris scenele șocante întâlnite la fața locului: „Răniții erau întinși pe iarbă, iar imaginile erau greu de privit. Am început imediat să tratăm răniții. Unii dintre ei au fost evacuați la clinici locale. Răniții încă primesc îngrijiri medicale.”
Nasser, un locuitor din Majdal Shams, a povestit pentru Ynet despre momentul impactului.
„Este prima dată când am fost loviți. A fost o sirenă, nu am avut timp să îmi protejez capul cu mâinile când s-a produs explozia”, a afirmat bărbatul.
Un oficial de rang înalt al Hezbollah, Mohammad Afif, a declarat sâmbătă pentru Reuters că grupul terorist nu a fost responsabil de atacul asupra Majdal Shams.