Multe persoane știu că Uniunea Sovietică și-a retras rachetele balistice din Cuba în anul 1962. Drept răspuns, Statele Unite au fost de acord să își retragă rachetele Jupiter din Turcia.
Rachete rusești în Venezuela? Ar putea fi începutul unui dezastru
Totuși, vremurile s-au schimbat. Un răspuns al Rusiei era inevitabil, în contextul în care SUA dezvoltă o nouă generație de rachete, drept răspuns la presupusele încălcări ale regulilor de control al armelor de către Moscova, conform informațiilor transmise de nationalinterest.org
Cu toate acestea, nimeni nu s-ar fi așteptat la rachete rusești în Venezuela? Anumiți comentatori cer acest lucru după ce administrația Trump s-a retras din tratatul pentru forțe nucleare cu rază medie de acțiune. Pentagonul a testat deja o nouă rachetă lansată de la sol, cu o rază de 500 de kilometrii, distanță care trece peste limitele impuse de tratatul respectiv.
„Rusia are temeiuri legale, drept răspuns la apariția noilor arme americane după ieșirea din Tratatul INF, pentru a își implementa submarinele cu rachetele pe rază mică și medie în proximitatea relativă a granițelor americane”, a declarat generalul maior Vladimir Bogatyrev, rezervist și președinte al Asociației Naționale a Ofițerilor în Rezervă, pentru ziarul rusesc Nezavisimaya Gazeta.
SS-N-30 poate fi echipat cu focoase nucleare
Vladimir Bogatyrev a sugerat că navele rusești echipate cu rachete Kalibr ar putea opera din Venezuela. Kalibr este o familie de rachete navale în care este inclus modelul SS-N-30, o armă subsonică echivalentă cu modelul american Tomahawk.
Modelul SS-N-30, cărat de către nave și submarine, are o rază aproximativ de 2.5000 de kilometrii. Precum Tomahawk, Kalibr este înarmat cu focoase convenționale pentru misiuni precum atacarea rebelilor. Totuși, trebuie menționat că SS-N-30 poate fi echipat cu focoase nucleare.
Rusia a semnat recent un acord naval pentru vizite în portul din Venezuela, al cărui guvern sărăcit se bazează pe ajutor din partea Rusiei.
„Venezuela are porturi excelente, în care nave și submarine ale flotei rusești pot intra în mod regulat pentru a își reface proviziile înainte de a realizat misiuni de luptă pe coasta Americii de Nord”, a completat Bogatyrev .
Sursa foto: Dreamstime