Compania Radioactiv Mineral Măgurele ar putea fi integrată şi finanţată prin Programul Geologic Naţional, informează Ministerul Economiei, printr-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Ministerului Economiei s-au întâlnit vineri cu conducerea companiei Radioactiv Mineral Măgurele, ocazie cu care "şi-au exprimat dorinţa" ca Radioactiv Mineral să participe cu soluţiile proprii şi să fie integrată şi finanţată prin PGN.
"Conform proiectului de lege, finanţarea PGN o va asigura bugetul de stat, prin Ministerul Economiei. Eventualele lucrări şi rezultate obţinute de Radioactiv, în cadrul PGN, vor intra în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Economiei", se menţionează în comunicat.
Radioactiv Mineral este singura companie de cercetare geologică a statului, care identifică resurse de uraniu cu potenţial economic, prin operaţiuni de prospecţiune şi explorare.
Societatea, de importanţă strategică pentru economia naţională, activează prin două programe derulate de Ministerul Economiei: cercetare geologică, respectiv închiderea minelor. Radioactiv administrează perimetrele de explorare geologică a metalelor rare şi radioactive şi stochează fondul geologic naţional.
În cadrul întâlnirii de vineri, reprezentanţii Radioactiv Mineral au reiterat propunerea de reorganizare a companiei ca Societate de Interes Economic General şi de revitalizare a cercetării geologice pentru uraniu, în România, prin Programul Geologic Naţional (PGN), demers prevăzut în programul de Guvernare 2017 – 2020. Executivul a aprobat, în iulie 2017, proiectul de lege privind PGN.
Societatea face demersuri, din iulie 2017, pentru prestarea/vânzarea de servicii unor parteneri străini, în vederea efectuării unor activităţi de prospecţiune şi a altor forme de colaborare. Radioactiv Mineral estimează la circa 2 milioane euro finanţarea necesară companiei, pentru a-şi derula activitatea la un nivel competitiv internaţional.
Reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai companiei au convenit că principalul investitor interesat direct este statul român, care primeşte datele necesare dezvoltării proiectelor miniere de exploatare a uraniului.
Potrivit estimărilor companiei, potenţialul de resurse uranifere în care s-a investit până în prezent a atins circa 30%.
La discuţiile de la Ministerul Economiei au participat secretarul de stat Simona Ţeighiu-Jurj, consilieri şi experţi din aparatul de specialitate al ministerului şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (DPAPS).
AGERPRES