Saptamana trecuta, conflictul trilateral dintre Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR), Televiziune si Radiodifuziune s-a acutizat. Federatia Sindicatelor Radiocomunicatii a amenintat cu intreruperea totala a programelor publice de radio si televiziune, din cauza amanarilor repetate ale semnarii contractelor de prestari servicii, pe 1999, intre cele trei societati.
Conflictul are radacini adanci. Prin lege, Radiodifuziunea si Televiziunea publica isi desfasoara activitatea sub controlul Parlamentului. In acelasi timp, Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR), care detine echipamentele necesare primelor doua pentru transmiterea semnalului audio sau video in eter, este direct subordonata Guvernului. Logic, Radiodifuziunea si Televiziunea au fost infiintate prin lege emisa de Parlament (Legea nr. 41/ 1994 ), iar SNR prin hotarare de guvern (HG nr. 372/1998). Deja intuim divergentele.
Costuri
fara acoperire?
In primul rand, statiile de emisie ale SNR sunt indispensabile celorlalte doua societati. Pe de alta parte, peste 80% din activitatea SNR (implicit, din venituri) este legata de Televiziune si de Radiodifuziune. Desi depind una de alta, intre cele trei societati persista un razboi rece, generat de procedurile greoaie si de nepotrivirea costurilor cu bugetele.
In decembrie 1998, SNR a prezentat conducerii Radiodifuziunii noul tip de contract pe 1999. Din start, Ilie Mihai, director general adjunct al Radiodifuziunii, constata anomalia: „Nu poti veni cu un contract din decembrie, deoarece noi platim de la buget, care se stabileste abia in aprilie. De aceea, tarifele stabilite in decembrie au fost date peste cap de bugetul Radiodifuziunii, care a fost stabilit abia dupa patru luni”. In consecinta, conducerea Radiodifuziunii nu a acceptat noile tarife ale SNR nici dupa stabilirea bugetului, considerandu-le prea mari fata de prestatia reala. In plus, a cerut o justificare a noilor tarife, solicitare careia SNR i-a dat curs. Mircea Manole, director adjunct la Departamentul Economic al Radiodifuziunii, a constatat, cu aceasta ocazie, o incarcare artificiala a platii de catre SNR: ” Nota totala de plata a SNR catre Conel este de 4,6 miliarde lei pe luna. Noi, care beneficiem doar de 65-70% din serviciile SNR, suntem obligati sa le platim 5,8 miliarde lei pe luna, adica mai mult decat datoria totala a SNR catre Conel”.
Replica vine de la Iancu Radulescu, director executiv la Radiocomunicatii: „Diferenta dintre cele doua datorii acopera celelalte componente ale costurilor pentru serviciile prestate – piese de schimb, salarii, reparatii capitale etc.”. Argumentatia este contrazisa de fisa de fundamentare trimisa Radiodifuziunii, unde aceste costuri aveau deja capitole separate. Si, apoi, ce finantist cu capul pe umeri ar imprastia aceste costuri la mai multe rubrici simultan?
Pe de alta parte, SNR se plange ca are echipament vechi de peste trei decenii si ca nu poate asigura transmisii performante. Totusi, la rubrica amortismente, SNR a inscris 1,3 miliarde pe luna, ca o justificare suplimentara a tarifelor majorate.
Global, in perioada 1996-1999, tarifele SNR au crescut cu 842%, in timp ce inflatia, pretul la energie sau cursul valutar nu au crescut cu mai mult de 450%. Daca ne gandim ca bugetul alocat Radiodifuziunii a stagnat, ba chiar s-a diminuat (din cauza inflatiei), nu ne mai mira datoriile de 29 miliarde pe care le are fata de SNR.
Si Televiziunea a avut unele obiectii la noul contract. Cea mai importanta era legata de includerea in noul contract, in premiera, a penalitatilor pentru intarzierea platilor catre Radiocomunicatii. Sabina Petre, director economic la TVR, isi argumenteaza obiectia: „Eu, ca televiziune, nu ma pot obliga sa platesc penalitati pentru un buget pe care nu il controlez. Guvernul decide cat si cand vireaza banii. Societatea Radiocomunicatii ne trage la raspundere pentru obligatii care ne depasesc”. In plus, „la un posibil control al Curtii de Conturi, conform legii, pot fi trasa la raspundere personal pentru penalitatile neacordate Radiocomunicatiilor”.
Aici gasim si un aspect cel putin ciudat. Desi a refuzat semnarea noului contract, TVR a acceptat, totusi, sa plateasca noul tarif, majorat cu 23%. Tarif care, logic si juridic, este parte a contractului. Cu alte cuvinte, contractul a fost si n-a fost modificat. Motivatia ne-o da tot Sabina Petre: „Sindicatul a facut presiuni asupra conducerii de atunci a SC Radiocomunicatii. Am acceptat sa platim noul tarif, altfel riscam sa ne opreasca din nou emisia”.
Oficiul Concurentei
nu observa monopolul
Dupa atatea tensiuni, Radiodifuziunea (care nu a acceptat noile tarife, platind in continuare la tarifele din 1998) a inaintat in aprilie o nota Comisiei de Cultura, Arta si Mass-Media din Camera Deputatilor. Gabriel Tepelea, presedintele comisiei, a dispus inceperea unei anchete, in urma careia a recomandat Oficiului Concurentei sa controleze in ce masura profita SNR de pozitia sa de monopol pe piata romaneasca la stabilirea tarifelor. Au trecut patru luni, dar nimeni de la Oficiul Concurentei nu ne-a putut confirma nici o urma de implicare pentru limpezirea situatiei.
Efectul este ca, nici pana astazi, contractele pe 1999 ale SNR cu cele doua beneficiare nu au fost semnate si nici nu se-aude zvon de reconciliere.
De fapt, acest conflict este aparent si artificial si este parte a paguboasei administratii de stat. Prin lege, traseul banilor trece de la bugetul de stat prin vistieriile Radiodifuziunii si ale Televiziunii, sfarsind in contul SNR. Ilie Mihai spune ca procedura este greoaie, ca se platesc comisioane suplimentare bancilor si ca se pierde mult timp cu formalitatile. Sabina Petre observa malitios ca TVR este o simpla halta a banilor bugetari, in drumul lor catre Radiocomunicatii. Conducerea Radiodifuziunii a vehiculat chiar ideea ca acesti bani sa mearga direct de la Guvern la SNR. In primul rand, pentru ca responsabil este intotdeauna Guvernul: daca guvernantii nu vireaza banii, SNR nu poate sili Radioul si Televiziunea sa plateasca, deoarece legea prevede plata exclusiv de la buget. In fine, se observa ca divergentele dintre Radio si Televiziune, pe de o parte, si SNR, pe de alta, sunt de fapt intre Guvern si SNR. Culmea ironiei, tocmai Guvernul patroneaza SNR, deci totul ar deveni o spalare a rufelor „in familia guvernamentala”.
O incercare de lovire
sub centura
Constantin Popescu, presedinte al Federatiei Sindicatelor Radiocomunicatii, ne-a declarat ca, recent, fostul consiliu de administratie al SNR a incercat sa schimbe articolul 45 al Legii nr. 41, prin care Radiodifuziunea si Televiziunea sa poata plati si din venituri proprii (abonamente, publicitate, sponsorizari), nu numai de la buget. Noi am aflat ca initiativa i-a luat prin surprindere pe oamenii de radio si televiziune, deoarece nimeni nu i-a consultat in prealabil. Mai mult, modificarea legii urma sa se faca printr-o ordonanta de guvern, deci un act normativ cu putere juridica inferioara Legii nr. 41, procedura care incalca normele elementare de drept. Initiativa a fost atat de stangace, incat ea a murit undeva, la nivel guvernamental.
La un moment dat, conducerea Radiodifuziunii a lansat ideea fuziunii cu SNR, pentru micsorarea birocratiei si a cheltuielilor bugetare. Solutia nu a fost agreata de SNR, care considera ca noul hibrid s-ar birocratiza si mai mult si ar deveni si mai ineficient. Ca sa nu mai vorbim ca doua sabii nu prea incap in aceeasi teaca. In plus, zazania s-ar transfera si in plan politic. Cine ar prelua controlul noii entitati: Guvernul sau Parlamentul?
Sindicatele s-au lasat induplecate
Acum, relatiile dintre cele trei s-au mai indulcit, deoarece bugetul pe trimestrul al patrulea a fost virat catre SNR, stingandu-se astfel datoriile Televiziunii si Radiodifuziunii. Dupa aceea, Guvernul cu mila. Daca buget nu va fi, SNR nu va putea plati la Conel, Conel va taia curentul statiilor de emisie, iar posturile nationale de radio si televiziune isi vor inceta transmisiile. r
De altfel, Federatia Sindicatelor Radiocomunicatii a fost de acord sa amane greva – deci decizia de intrerupere a emisiei Radiodifuziunii si a TVR – pana pe 9 septembrie, ora 16.00. Cu conditia semnarii contractelor cu cele doua servicii publice intr-o forma reciproc avantajoasa. Presedintele sindicatului, Constantin Popescu, revine la ideea acelei ordonante neemise, spunand ca Televiziunea si Radiodifuziunea ar trebui sa plateasca si din venituri proprii si deci sa li se perceapa penalizari pentru intarzieri. Fermitatea partilor adverse ne face sa prevedem negocieri dure si, momentan, fara iesire.tr
r
Irinel Tibirna