Radio 21 a devenit liderul audientei in Bucuresti. La nivel urban, Kiss FM are cei mai multi ascultatori. In tara, cele mai ascultate programe apartin statiilor regionale ale Radiodifuziunii.



Ultimul Studiu de Audienta Radio, realizat de IMAS si Mercury Research, in perioada 13 martie – 14 mai 2006, marcheaza cateva mutari importante pe piata posturilor de radio. Fireste, fiecare statie de radio isi urmareste publicul-tinta, zi de zi, prin programele pe care le difuzeaza, dar si in sondajele de audienta, asteptate cu mare infrigurare. Comentariul Capital se refera la audienta pe tot publicul supus cercetarii, pe parcursul unei zile.

In Bucuresti, cea mai competitiva piata, atat ca numar de posturi, cat si ca investitii publicitare, sondajul anunta un nou lider: Radio 21, cu o audienta zilnica neta (daily reach) de 384 de mii de ascultatori. Radio 21 il detroneaza pe Kiss FM (323 de mii de ascultatori), care, la anteriorul sondaj, din toamna lui 2005, detinea suprematia Capitalei (cu 321 de mii). Fata de sondajul din primavara lui 2005, audienta Radio 21 a crescut cu nu mai putin de 123 de mii de ascultatori. Cota de piata, adica timpul de ascultare, a inregistrat la ultimul sondaj o cifra net superioara celei a concurentei: 22,4% fata de 14,9% a programului Kiss FM. In Bucuresti, Romania Actualitati este al treilea post ca numar de ascultatori: 304 mii. Programul public a pierdut in decurs de un an opt mii de bucuresteni. In schimb, Europa FM a castigat 18 mii de ascultatori pe malurile Dambovitei. Demna de subliniat este audienta lui Radio Deea (43.700 de ascultatori), un nume relativ nou pe piata bucuresteana, care se afla in coasta lui Radio Guerrilla, un brand care a urcat rapid in notorietate, dar cu o audienta zilnica de 49.100 de ascultatori. Slaba este prestatia lui Magic FM, fostul Star FM. Desi s-a rebrandat si repozitionat, statia detinuta de SBS Broadcasting a inregistrat de abia 36.400 de ascultatori. Ceva scartaie la Magic FM!

La nivel urban, Studiul de Audienta Radio confirma suprematia retelei Kiss FM, cu o audienta zilnica neta de 1,787 milioane de ascultatori. Fata de anul trecut, audienta statiei a crescut cu 223 de mii de “oraseni”. In fapt, instalarea lui Kiss FM in postura de lider al pietei urbane a fost certificata in sondajul din toamna anului trecut, cand a depasit Romania Actualitati si Europa FM. Canalul public a castigat intr-un an doar 2.500 de ascultatori, in timp ce Europa FM a castigat 113 mii. Postul public are cea mai mare cota de piata in urban – 18,1%. Acest lucru arata ca programele publice, desi au un numar mai mic de ascultatori decat Kiss FM si Europa FM, sunt mai mult ascultate decat programele radiourilor concurente.

O importanta crestere in urban a inregistrat Radio 21, de la 735 de mii de ascultatori, in primavara 2005, la 997 de mii, in prezent. Programele Pro FM si-au ridicat audienta cu sase mii de oameni in ultimul an. In schimb, Info Pro, cel de-al doilea post, dupa Europa FM, care detine licenta cu acoperire nationala, nu a inregistrat in actualul sondaj decat 1% cota de piata, in timp ce concurentul sau are 17,2%. Demn de subliniat este faptul ca studiourile regionale ale Radiodifuziunii detin o cota de ascultare de 11,6% din mediul urban.

La nivel national, Romania Actualitati isi mentine pozitia de lider, cu 3,053 milioane de ascultatori, dar audienta sa a scazut cu 577 de mii de ascultatori fata de cifrele din primavara lui 2005. Kiss FM a avut 2,48 milioane de ascultatori, in timp ce Europa FM, 2,28 milioane de ascultatori. O performanta foarte buna au inregistrat posturile regionale ale Radiodifuziunii, cu 3,14 milioane de ascultatori. Morala? Cu cat se departeaza de “centru”, posturile publice regionale castiga audienta.

Radiourile se lupta In prime time

Spre deosebire de televiziune, unde intervalul de maxima audienta (prime time) este situat intre orele 19 si 23, la radio perioada de ascultare cea mai intensa este 7-14.

Studiul de Audienta Radio arata ca, in mediul urban, cele mai ascultate programe radio in prime time sunt Romania Actualitati (cu o cota de piata de 17,7%), Europa FM (17,7%), Kiss FM (16,6%), Studiourile Regionale ale Radiodifuziunii Romane (11,5%) si Radio 21 (10,2%).


In Bucuresti, intervalul de maxima audienta este disputat de Radio 21 (cota de piata 21,9%), Romania Actualitati (20,8%), Kiss FM (15,8%), Pro FM (8,7%) si Europa FM (8,6%).