Radu Banciu, realizatorul de la “Lumea lui Banciu”, a luat foc urmărind discuţiile şi atacurile dintre politicienii români din ultima perioadă. Nimeni nu a scăpat de criticile dure ale jurnalistului, dezgustat de aceste jocuri politice mizerabile care nu pot avea loc decât într-o ţară prost informată, spune el.
Realizatorul emisiunii “Lumea lui Banciu” de pe B1 TV, Radu Banciu, a criticat, marţi seară, schimbul de replici din ultimele zile dintre PNL şi PSD, susţinând că toate acestea “nu sunt decât jocuri politice mizerabile electorale pentru oameni care pot fi manipulați”.
Iohannis ar fi avut alt tip de discurs dacă se afla acum în Opoziţie
Banciu le atrage atenţia românilor că nu trebuie să-i considerăm pe liberali “salvatorii patriei”, pentru că ei adoptă măsurile actuale “pentru că au deasupra lor pe unii care încearcă să aplice regulile europene”. Dacă preşedintele Klaus Iohannis s-ar fi aflat astăzi în Opoziţie, cu totul altfel ar fi fost discursul său, mai spune Banciu.
“PSD i-a răspuns obraznic președintelui Iohannis. Vă spuneam ieri, după metoda croată, ”hai să încercăm să profităm un pic de pandemie”, PSD pare acum să fie mai rebel. Ei sunt cu mitingurile, ei sunt cu ”nu purtați măștile”, ei sunt cu ”nu vă supuneți”, ei sunt cu nerespectarea carantinei și a izolării. Atenție! PNL ar fi fost în această situație, dacă era doamna Dăncilă sau oricine din PSD la Putere. Astea nu sunt decât jocuri politice mizerabile electorale pentru oameni care pot fi manipulați. Unde poți manipula mai ușor, decât într-o țară prost informată?
Deci să nu cumva să-i considerați pe ei acum salvatorii patriei. Ei fac asta pentru că au deasupra lor pe unii care încearcă să aplice regulile europene. Klaus Iohannis, dacă era în Opoziție, mârăia el: ”prea multă legislație, prea multă birocrație, oamenii prea sunt ținuți, să mai dăm drumul la lesă, că ne-a lăsat urme”. PSD ar fi fost atunci plin de vehemență și ar fi spus: ”nu se poate, noi respectăm legea”. Acum că nu mai sunt la Putere, ei sunt de partea noastră”, a declarat Radu Banciu în ediţia de marţi a emisiunii sale, potrivit b1.ro.
Banciu: PSD a călcat România “în picioare în toate modalitățile posibile”
Nici cei din PSD nu au scăpat atacurilor jurnalistului B1 TV. Social-democraţii vor acum anularea amenzilor date pe perioada stării de urgenţă, dar PSD, un partid “care domnise peste România și o călcase în picioare în toate modalitățile posibile”, ar fi dat amenzi de două ori mai mari dacă s-ar fi aflat acum la Putere, atrage atenţia Radu Banciu. PSD nu vrea acum să facă vreun bine românilor: “Ce bine? Ne-au furat atâția ani”, mai spune realizatorul tv.
“Și PSD va vota legea cu anularea amenzilor, dar nu că vor să ne facă bine. Ce bine? Ne-au furat atâția ani. Dacă ei erau la Putere, cuantumul amenzilor era mai mare, că ei aveau nevoie de banii ăștia și trăiseră pe picior mare. Ăștia sunt novice, se mulțumesc și mai puțin proștii ăștia grămadă din PNL.
PSD, care domnise peste România și o călcase în picioare în toate modalitățile posibile, nu se mulțumea cu 120 de milioane de euro (din amenzi date). Deci dacă ei erau la putere, amenzile se dădeau în valoare de 250 de milioane.
Nu există niciun pic de grijă față de om nicăieri, nici în alte țări. Pentru toate impozitele pe care le-am plătit, nu se putea face un artificiu din ăsta de calcul să primim câteva măști, câteva medicamente? Eu țin statul! Să nu creadă toți tâmpiții de la televizor că statul ne ține pe noi. Nu, statul suntem noi, mă! Noi ținem România! Nu puteau să facă și ei un efort să ne trimită nite măști?”, a mai spus Radu Banciu.