În 2000 trebuia privatizat Petrom. L-am scos la privatizare şi n-am avut oferte. Am avut o singură echipă de investitori români. Trei. Care mi-au şi spus că o să mă facă praf şi pulbere în presa lor. şi anume. Vîntu, Tofan şi Voiculescu", a declarat fostul ministru Radu Berceanu la o emisiune TV.
"M-au şi chemat la o discuţie şi mi-au spus băi băiatule tu nu-ţi dai seama că dacă nu accepţi oferta noastră, care oferta lor era ofertă fără bani, adică era aşa… declară-ne pe noi câştigători şi în 6 luni aducem banii. Nişte bani puţini…" a mai spus Berceanu.
"Eu am spus chestiunea asta de mai multe ori. Discuţia a avut loc la clubul Băncii Naţionale la parcul cu platani şi acolo, domnul Tofan avea monitoarele alea… o serie de monitoare… Domnul Voiculescu avea Antenele, Vîntu nu cred că avea presa atunci. Şi mi-au spus atenţie, că dacă nu vrei să mergi cu noi… ai ceva cu investitorii români? Am zis nu dom’ne, din contră. Eu am ceva cu investitorii care n-au bani. Vor nu să-ţi cumpere, ci să-ţi ia. Şi am fost făcut zob", a mai precizat fostul ministru.