Radu Călin Cristea, TVR: Meciurile EURO 2012, transmise doar de TVR

Meciurile de la Campionatul European de fotbal EURO 2012 vor fi difuzate începând de vineri doar la televiziunea publică, SRTV interzicând SC Romtelecom să transmită pe Dolce TV, în continuare, partidele din această competiţie din cauza nerespectării termenelor de plată prevăzute în contractul de sublicenţiere, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general interimar al SRTV, Radu Călin Cristea.

Televiziunea Publică a invocat întârzieri de plată, atunci când s-a oprit acestei soluții radicale (ruperea unilaterală a contractului), cazul fiind unul halucinant prin derularea din ultimele zile a evenimentelor.
„Telespectatorii vor putea urmări meciurile de la Campionatul European doar la TVR. Dacă Dolce nu se va supune și va difuza meciuri, vom merge în instanță. Din acest moment, contractul este reziliat. Nu știu de ce fosta conducere nu s-a folosit de încălcarea clauzelor contractuale”, a declarat, la conferința de presă, Radu Călin Cristea, președinte interimar la TVR.

Cristea n-a precizat dacă au existat somații către Romtelecom, ci s-a mărginit să spună: „Cosmin Cernat (n.r. – șeful Departamentului Sport) a purtat mai multe discuții cu cei de la Dolce”.

DEOCAMDATĂ, Dolce Sport n-a reacționat, dar urmează să trimită un comunicat în care va preciza dacă va transmite în continuare meciuri pe propria răspundere sau se va supune deciziei TVR.