S-a făcut deal-ul între Genoa și Tottenham Hotspur. Cele două cluburi au bătut palma pentru transferul internaționalului român, Radu Drăgușin.
Radu Drăgușin ajunge la Tottenham
Fundașul naționalei de fotbal a României, Radu Drăgușin, a ales să joace la Tottenham, conform anunțului făcut de clubul londonez pe Instagram. Drăgușin avea ofertă și de la gigantul german, Bayern Munchen.
Decizia internaționalului român de a se alătura echipei Tottenham marchează sfârșitul poveștii transferului. În alegerea fotbalistului a contat că Spurs a îmbunătățit oferta peste noapte și a obținut acordul tuturor părților implicate. Bayern Munchen a încercat să influențeze mutarea cu o propunere oficială. Cu toate astea, Drăgușin a ales să respecte înțelegerea inițială cu Tottenham.
Drăgușin pleacă, miercuri, la Londra
Radu Drăgușin se va deplasa miercuri la Londra. Pentru această mutare, Tottenham va plăti peste 30 de milioane de euro către Genoa. Cuantumul reprezintă suma de transfer, plus împrumutul lui Djed Spence.
Internaționalul român Radu Drăgușin a fost titular în toate cele 22 de meciuri ale echipei Genoa din Serie A în acest sezon. În vârstă de 21 de ani, el a stârnit interesul și clubului Bayern Munchen. Drăgușin și-a început cariera la Juventus. Ela fost împrumutat la Genoa înainte de a se transfera definitiv vara trecută.
Echipa Tottenham este în căutarea unui fundaș central pentru a-i susține pe Cristian Romero și Mickey van de Ven. Amândoi au trecut prin perioade de absențe de pe teren din cauza unor accidentări în acest sezon. Radu Drăgușin reprezintă o opțiune viabilă pentru a întări linia defensivă a echipei londoneze.
Trebuie spus că „Spurs” are o istorie cu fotbaliștii români. De-a lungul timpului, trei foști internaționali români au îmbrăcat tricoul echipei de pe White Hart Lane. În sezonul 1994-1995, londonezii au avut sub contract nu mai puțin de doi dintre cei mai buni fotbaliști ai generației de jucători români din acel moment.
Este vorba despre Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, două dintre piesele grele ale naționalei României. Ambii fotbaliști aveau să plece la finele sezonului în Spania. Popescu la Barcelona, iar Dumitrescu la Sevilla. Peste ani, un alt fotbalist român avea să ajungă să îmbrace tricoul „pintenaților”.
Cel ales a fost Vlad Chiricheș, fotbalist transferat de la Steaua. Fostul căpitan al naționalei avea să rămână acolo timp de două sezoane. Trebuie spus, că, în 2022, revista britanică FourFourTwo i-a inclus pe Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș în Top 10 al celor mai proaste achiziții făcute de către gruparea londoneză.