Numărul băncilor care au demarat programul Prima casă a ajuns la trei, după BRD şi Banca Transilvania venind rândul CEC Bank.
Potrivit declaraţiilor preşedintelui CEC, Radu Graţian Gheţea, informaţii despre acest program se pot obţine la oricare dintre cele 1400 de sucursale ale băncii.
„Da, am început programul Prima casă. Clienţii noştri pot merge la oricare dintre cele 1400 de sucursale pentru a primi informaţiile de care au nevoie pentru a putea accesa un credit prin programul Prima casă”, a declarat pentru capital.ro Radu Graţian Gheţea.
Totuşi, preşedintele CEC şi-a luat o „marjă de eroare” în sensul că depunerea efectivă a dosarelor de credit nu va putea fi făcută imediat, acest lucru urmând a se întâmpla de săptămâna viitoare.
„Oamenii noştri au primit instrucţiunile şi de săptâmâna viitoare programul va putea fi operaţional”, a mai spus preşedintele CEC.