Fondurile europene constituie alături de agricultură şi de infrastructură adevărata şansă a României pentru perioada următoare, a declarat Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi a Asociaţiei Române a Băncilor, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Conferinţei "Fondurile europene. O şansă economiei noastre".
"Fondurile europene, care reprezintă în esenţă o resursă epuizabilă, nu pot fi absorbite în condiţiile în care sistemul bancar nu e alături de mediul de afaceri. Banca Naţională transmite de luni bune mesajul că sistemul bancar este într-o stare bună, ceea ce reprezintă un lucru important pentru mediul de afaceri. Trebuie însă să recunoaştem că acum există o lipsă de interes din partea sistemului bancar pentru creditare în general. Lipsa de interes este justificată într-o anumită măsură, deoarece la ora actuală se întâmplă multe lucruri la nivel european, iar bancherii devin mult mai precauţi în condiţii de risc", a afirmat Radu Gheţea.
Potrivit acestuia, România se bucură de stabilitate politică, însă imaginea pe care partenerii străini o au asupra ţării nu corespunde de multe ori cu realitatea.
"Investitorii care au venit şi au vizitat România şi-au schimbat opinia, însă alţii se bazează şi la această oră doar pe interpretarea unor fotografii. Vestea bună este că sistemul bancar este pregătit să facă faţă provocărilor, în timp ce vestea mai puţin bună se referă la faptul că starea de spirit generală este mai puţin entuziastă. În ceea ce priveşte Asociaţia Română a Băncilor, aceasta nu poate interveni pentru a impulsiona creditarea, fiecare bancă având propria ei strategie. Noi am răspuns însă prezent atunci când a fost nevoie de implicarea noastră", a subliniat Radu Gheţea.
Sursa: Agerpres