”Se poate vedea că românii s-au grăbit mai mult în acest început de an să acceseze credite prin programul Prima Casă. Este un program bun, care şi-a arătat eficienţa, ajutând la creşterea pieţei imobiliare, a pieţei construcţiilor şi a dus la creşterea consumului. Ce se va întâmpla cu viitorul acestui program? Răspunsul vine natural: depinde de ce se va întâmpla cu Legea dării în plată”, a spus Gheţea.
În opinia sa, ar trebui ca, în Parlament, proiectul legii să fie amendat, astfel încât programul ”Prima Casă” să nu mai intre sub incidenţa legii. ”Au fost multe discuţii, unele voci au spus că ar trebui ca acest program să fie eliminat din aplicarea acestei legi, dar nu este cea mai bună soluţie să scoţi ceva de-o parte, însă trebuie să alegem răul cel mai mic. Prima Casă nu ar trebui să fie sub incidenţa acestei legi şi probabil aşa va avea viitor în continuare. Dacă nu, nu va mai exista, în opinia mea, viitor şi ar fi păcat”, a subliniat preşedintele CEC Bank.
Gheţea a adăugat că băncile vor căuta soluţii de nişă pentru acordarea de credite. ”Băncile caută soluţii încontinuu. O să găsim o nişă unde să dăm credite, de exemplu creditul pentru concediu sau cel pentru studii, în timp ce creditele pentru locuinţe vor stagna până când se va corecta situaţia. Dar nu cred că se va ajunge aici, cred că programul Prima Casă nu va fi practic scos din funcţiune”, a mai afirmat Gheţea.
Preşedintele ţării, Klaus Iohannis a retrimis în Parlament spre reexaminare Legea dării în plată la finele anului trecut. La începutul lunii martie, Senatul a adoptat proiectul legii. Senatorii au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima casă'' şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractul de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă. (Sursa: Agerpres)