Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la tariful pentru colectarea gunoiului. Acesta spune că nu ar fi trebuit să se încreadă în partenerii de coaliție și explică motivul din spatele concluziei.
Radu Mihaiu, dezamăgit de partenerii din coaliție: Niciodată nu m-aș fi așteptat
Radu Mihaiu a precizat că a negociat luni de zile cu Supercom pentru a obține un tarif corect pentru colectarea gunoiului. Cu toate astea, PSD și PNL au votat împotrivă. Primarul Sectorului 2 spune că nu se aștepta ca partenerii de coaliție ”să le pună piedică”.
”Luni de zile am negociat la sânge cu Supercom pentru a obţine nişte tarife corecte pentru colectarea gunoiului. Faţă de ce înaintaseră în primă fază, cele de acum sunt cu 35% mai mici.
Tariful supus la vot e chiar sub cel de la Sectorul 4, singurul sector care mai are un sistem similar bazat pe “plăteşte cât arunci”, raportat la volum. Luni de zile am luptat cu cei de la Supercom pentru acest tarif.
Iar când să trecem finişul, partenerii ne-au pus piedică. PNL şi PSD au votat împotriva unui tarif care ar fi deblocat toată situaţia generată de neinspirata taxă de habitat”, a scris, joi seară, pe Facebook, Radu Mihaiu.
”Am comis o singură greșeală”
Primarul Sectorului 2 al Capitalei a mai spus că fundamentarea tarifului a fost luată punct cu punct și că au fost purtate discuții cu fiecare parte interesată. Cu toate acestea el spune că a făcut o singură greșeală – atunci când a avut încredere în partenerii din coaliție.
”Am luat punct cu punct fundamentarea tarifului şi am tras de fiecare leu în beneficiul cetăţenilor. Am discutat cu fiecare parte interesantă şi m-am asigurat că totul e clar. Am comis o singură greşeală. Am avut încredere în “partenerii” din coaliţie. Niciodată nu m-aş fi aşteptat că PNL va vota cot la cot cu PSD pe o temă atât de importantă”, a mai scris primarul.
Sursă foto: Facebook