Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Radu Oprea, a afirmat, luni, 20 martie, că în şedinţa conducerii partidului s-a discutat despre ce s-a realizat până acum în programul de guvernare, dar şi proiectele care vor fi propuse pentru momentul când va avea loc rotaţia premierilor.
În ședința BPN s-a discutat despre programul de guvernare
„Astăzi a avut loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, unde au participat miniştrii PSD. Am avut o discuţie aplicată referitoare la programul de guvernare, ceea ce s-a realizat până astăzi şi ce va urma ca şi proiecte, propuneri ale PSD pentru programul de guvernare de la sfârşitul lui mai, atunci când va avea loc rotaţia premierilor.
Vă aduc aminte de un program care deja este pomenit în spaţiul public, vorbesc despre programul care se referă la materialele de construcţii, pentru că avem un progres mare în zona de infrastructură şi în zona de construcţii şi sigur că ne dorim să echilibrăm şi balanţa comercială, astfel încât cât mai multe din materialele de construcţii pe care le folosim în România să fie produse aici. Este celebrul exemplu al bitumului, dar nu numai”, a spus Oprea, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al formaţiunii politice.
PSD se opune guvernanței corporative
Reprezentantul PSD a menţionat că un alt proiect despre care s-a discutat în şedinţa BPN al PSD se referă la industria agroalimentară.
„Vedeţi această presiune pe care o resimţim cu toţii referitoare la creşterea preţurilor la produsele agricole. Una dintre măsurile care poate fi luată rapid înseamnă să stimulăm oferta pe piaţă, adică să fie produse cât mai multe din aceste produse agroalimentare în România, produse de calitate, ceea ce va însemna cu siguranţă şi preţ mai mic. Este doar unul dintre programele cu care vrem să venim pentru a lupta cu inflaţia şi cu creşterea preţurilor în acest domeniu”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.
Referitor la ordonanţa privind guvernanţa corporativă, acesta a asigurat că atât timp cât PSD se află la guvernare niciun metru pătrat din pădurile României nu va fi vândut.
„A trecut de Senat OUG referitoare la guvernanţa corporativă şi a rămas în spaţiul public o chestiune legată de pădurile României. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar – faptul că atâta timp cât PSD se află la guvernare niciun metru pătrat din pădurile României nu va fi vândut. Din contră, PSD are un program referitor la împăduriri şi eu cred că în această perioadă suprafaţa împădurită a României trebuie să crească şi trebuie să găsim inclusiv acele formule în care să putem cumpăra păduri care sunt astăzi într-o altă proprietate, nu a statului”, a mai afirmat Radu Oprea.