Turismul românesc are un potențial mare
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a declarat marţi, în ceea ce privește turismul românesc, că trebuie să ţintim în zona ţărilor nordice, de exemplu, pentru a atrage turişti. De asemenea, oficialul a punctat că trebuie avut grijă şi de turiștii români, care merg în concediu pentru a-și reface capacitatea de muncă.
Ministrul a arătat că veniturile din turism pot ajunge la 10% din PIB pentru că există foarte mare potential.
„Sunt chestiuni legate de promovarea României, trebuie să ţintim de unde atragem turişti, există bazine clare, este puţin probabil să merg în Grecia să fac reclama la turismul românesc. Nu are sens să fac o foarte mare reclama, dar dacă mergem spre zonele nordice, unde suntem cunoscuţi (…) acolo avem potenţialul mare şi încercăm să ţintim acele zone. Nu avem doar turismul de litoral ci şi cel cultural, viticol. Sunt din Prahova, avem peste 50 de crame în zonă şi au început să apară capacităţi de cazare. Avem turismul botanic, Sinaia, Buşteni, Azuga, toată zona”, a declarat Radu Oprea la Prima News.
Infrastructura din România este o problemă
El a precizat că lipsurile ţin de infrastructură, punctând că „ai nevoie de o infrastructură mai bună”.
„S-a inaugurat un aeroport la Braşov, poate pune în valoare toată zona Braşovului, care are potential şi iarna şi vara. Vorbim de zona Bucovinei. (..) Lucrurile potential există şi vor fi din ce în ce mai bune pe măsură ce proiectele de infrastructură, autostrada Moldovei, unde s-au semnat toate contractele, va fi funcţională”, a explicat el.
Ministrul a mai arătat că imaginea României trebuie să fie bine formată iar paşii sunt de a ţinti zonele unde avem potenţial de a atrage turişti.
„Trebuie să avem grijă şi de românii care trebuie să meargă în concediu pentru refacerea capacităţii de muncă”, a spus Radu Oprea, el precizând că statisticile arată că 40% dintre români nu îşi fac concediu pentru că veniturile pe care le au sunt mici.
„Ne propunem ca venitul minim să fie de 500 de euro net la începutul lui 2025, iar venitul mediu 1000 de euro net, va da posibilitatea românilor să meargă şi în concediu”, a completat Oprea.