Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat luni, pe 29 aprilie, că prin investiții, putem avea o energie corectă ca preț în România, astfel încât să putem dezvolta în continuare partea de industrie.
Strategiile Guvernului României pentru reindustrializarea sectorului energetic
Luni, în cadrul unui summit organizat de Antena3 CNN pe platforma RO 3.0, s-au adunat cei mai performanți manageri din industria energetică, lideri de vârf din Guvern și Parlament, precum și experți remarcabili în domeniul resurselor regenerabile.
În timpul summit-ului, ministrul Economiei, Radu Oprea, a prezentat strategiile pe care Guvernul le-a conturat pentru reindustrializarea sectorului energetic.
„Din perspectiva sistemului energetic național al producătorilor, al transportatorilor, al distribuitorilor, eu reprezint clientul. Adică cel care consumă energie, industria, economia românească, însă aici cercul trebuie să fie închis.
Noi nu putem să creștem decât împreună, pentru că a produce fără să ai cui vinde și cum să transporți este un non-sens”, a declarat el.
De asemenea, oficialul a subliniat că strategiile Guvernului trebuie să ia în considerare posibilitatea creșterii necesarului de energie electrică în România, precum și modalitățile prin care se poate aduce valoare adăugată gazelor extrase din Marea Neagră sau de la Caragele, pe care Transgazul le va transporta către noi capacități de producție din țară. Totodată, s-a discutat și despre energia electrică.
Radu Oprea a spus că din punctul său de vedere, viziunea pentru România este corectă.
„Din punctul meu de vedere, viziunea pentru România este corectă, 2030, un mix energetic curat, din apă, gaz, pentru că este în perioada de tranziție, este energie curată, este energie verde, nuclearul în România și în Europa este o energie verde, energiile regenerabile. Mixul României, față de alte state, este un mix foarte bun.
Faptul că avem această posibilitate ca toată energia să fie curată, am spus-o foarte multor investitori, oriunde am fost prezent, fie la Berlin, fie în Statele Unite, și în zona Emiratelor sau a Qatarului.
Împreună cu premierul Marcel Ciolacu, de câte ori vorbim despre România, arătăm că există o oportunitate, oportunitate care trebuie să vină în completare cu celelalte resurse pe care le are România.
Și aici vorbesc despre faptul că, având o industrie de petrol și gaze veche, cu tradiție, 1857 prima rafinărie de petrol din lume a fost lângă Ploiești, avem și posibilitatea de stocare a carbonului, cu o geologie care ne este prietenă. Și spun acest lucru pentru că iarăși este o oportunitate pentru România în comparație cu foarte multe alte state din jurul nostru”, a afirmat acesta.
România poate deveni unică în Europa și chiar în lume
Ministrul Economiei a menționat că, împreună cu perspectivele de a avea energie verde în viitor și de a produce hidrogen pentru România, țara va deveni unică, din punctul său de vedere, în context european și, în cazul în care se dorește, și la nivel global. Acest lucru ar permite tuturor companiilor care își orientează viziunea spre obiective verzi, întrucât acționarii le cer acest lucru, să-și desfășoare activitatea în România.
El a subliniat că România ar urma să devină cea mai atractivă zonă pentru investiții și pentru stabilirea capacităților de producție.
„Sigur că necesită un efort investițional foarte mare. Dar eu cred că trebuie să privim întregul. Eu, din perspectiva Ministerului Economiei, una dintre preocupările noastre mari este atragerea de investiții cu capital românesc și cu capital străin, mai ales în zona unde putem aduce valoare adăugată gazului și energiei din România”, a spus oficialul.
Radu Oprea a menționat că, prin intermediul investițiilor, se poate obține o corectare a prețului energiei în România. Astfel, s-ar facilita dezvoltarea continuă a sectorului industrial.
Un alt aspect pe care l-a subliniat în calitate de Ministru al Economiei este importanța cooperării industriale, a transferului tehnologic și a capacității de producție interne în contextul acestor investiții masive. S-au purtat discuții în legătură cu energia nucleară. S-a sugerat că România ar putea produce, de exemplu, până la 40% din necesarul unui reactor de dimensiuni mici.
El a evidențiat faptul că, având în vedere că România este singura țară cu tehnologie nucleară de origine vestică, în timp ce ceilalți furnizori folosesc tehnologie estică, există un imens potențial de dezvoltare pentru țară.
„Sunt lucruri pe care industria din această zonă, alături de Ministerul Economiei, le putem face împreună cu Ministerul Energiei, pentru că putem veni și venim deja cu schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, astfel încât să dăm acel impuls necesar, cu susținere din partea Guvernului României, pentru a dezvolta echipamente noi de care este atâta nevoie”, a mai spus Radu Oprea.