TVA-ul necîncasat de către stat doar din industria cărnii se ridică la 600 de milioane de euro, a declarat pentru Capital Radu Timiş, vcepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii şi preşedintele Cris-Tim.
“La nivelul României există o evaziune fiscală de circa 13 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 75% din TVA-ul care ar trebui încasat şi nu este. În industria cărnii considerăm că nici 10% din TVA nu este încasat. Practic 600 de milioane de euro nu vin la buget doar din industria cărnii”, a declarat Timiş, la un seminar organizat de revista de specialitate IndustriaCărnii.ro.
În opinia omului de afaceri o soluţie ar fi reducerea TVA, care ar micşora evaziunea fiscală din România. “Reducerea TVA-ului la carne ar duce la încasări de 3 ori mai mari la buget, si la o creştere seminificativă a consumului. Dacă mâine s-ar reduce TVA-ul, eu aş tăia preturile cu 15%”, a completat omul de afaceri.
Pe de altă parte, Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine că evaziunea fiscală în sectorul cărnii a ajuns la 450 de milioane de euro pe an, conform datelor Pro Agro, iar bugetul statului încasează din TVA circa 400 de milioane de euro.
Preşedintele Cris-Tim a mai spus ca în acest moment, cea mai mare preocupare a companiilor mici si medii din industrie este supravieţuirea.
Radu Timiş se află pe locul 97 în Top 300 Cei mai bogaţi români din acest an, cu o avere cuprinsă între 58 şi 60 de milioane de euro. Mai multe detalii despre averea omului de afaceri puteti descoperi în Top 300, ce poate fi achiziţionat de la chioşcuri.