Radu Tudor a fost amenințat de față cu părinții săi
Cu o zi în urmă, Radu Tudor a vorbit despre un moment traumatizant în trecutul său: Revoluția Română din Decembrie 1989. Totul a început pe data de 16 decembrie 1989.
În acel an, el era student la o facultate din municipiul Timișoara, județul Timiș. La scurt timp după ce a ajuns acasă (Constanța), a fost căutat de Securitate. Pe data de 20 decembrie 1989, a fost luat de Securitate și amenințat să spună tot ce știe. Nu doar el a fost anchetat, ci și colegii săi de facultate.
Trebuie menționat că în acea perioadă, președintele României, Nicolae Ceaușescu, își pierduse încrederea în Armata națională. Avea mai multă încredere în Securitate decât în soldații români.
„Ceaușescu își pierduse încrederea în Armată. Acuzase toți liderii militari de faptul că nu au făcut o baie de sânge. El avea mai multă încredere în Securitate decât în Armată. Atmosfera era de ură. Starea de spirit a populației era de surescitarea maximă.
În decembrie ’89, eu eram student la Timișoara. Am trăit niște evenimente acolo. În momentul în care am ajuns acasă la Constanța și am povestit unor prieteni ce am văzut acolo, două zile m-a căutat încontinuu Securitatea.
Pe data de 20, m-a luat Securitatea de acasă, din fața părinților mei, am fost amenințat și mi s-a spus clar că dacă mai spun ce se întâmplă acolo vor fi pe mine.
Alți colegi de ai mei, studenți din Timișoara, au fost și ei anchetați. În toată această stare de spirit așteptam să se întâmple ceva. În vuietul acela, spargerea mitingului a fost o speranță că va duce la căderea lui Ceaușescu”, a declarat, joi, Radu Tudor în cadrul emisiunii TV „Sinteza Zilei”.
Timișoara: Epicentrul Revoluției Române din Decembrie 1989, de la protest la prima victorie împotriva regimului comunist
În decembrie 1989, Timișoara a fost epicentrul declanșării Revoluției Române care a dus la prăbușirea regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu.
Totul a început pe 16 decembrie, când autoritățile au încercat să îl aresteze pe pastorul reformat László Tőkés, un critic al regimului. În sprijinul pastorului, mulțimea s-a adunat în fața casei sale, marcând astfel începutul protestelor anti-regim.
Pe 17 decembrie, protestele s-au intensificat, iar forțele de securitate au reacționat violent împotriva manifestanților. Numărul victimelor a crescut, iar acest eveniment a alimentat furia și indignarea populației. În zilele următoare, manifestațiile au continuat, și, în cele din urmă, la 22 decembrie, Timișoara a fost declarată primul oraș liber de sub controlul regimului comunist.
Revolta din Timișoara a avut un impact major asupra evenimentelor care au dus la căderea regimului lui Ceaușescu și la schimbările politice substanțiale din România. Mai multe detalii aici.