Asta-toamna, primul-ministru a cerut sase luni de pace sociala pentru aplicarea unui program anticriza. Ragazul a expirat. Acum, premierul mai cere un ragaz de guvernare. Cum nici un partid din Parlament n-are chef sa se lege la cap inainte de alegeri, Radu Vasile ramane bun in post. Legea accelerarii privatizarii pentru care Guvernul isi asuma raspunderea nu-i o minune de la Dumnezeu. Pur si simplu aceasta cuprinde schimbarile in legislatie cerute de Banca Mondiala. Pentru a nu intra in faliment, statul roman si-a luat angajamentul sa vanda societatile care valoreaza ceva in ochii investitorilor straini si sa le inchida pe cele fara cumparatori. Ca la orice oferta de vechituri, FPS va negocia la gramada, in asa-numite pachete de intreprinderi, cate 40-50 o data, si mai bune si mai proaste. Asta-i toata filozofia.
Atat a mai ramas din Contractul cu Romania ingropat la temelia coalitiei.
Nici un investitor, fie el roman sau de aiurea, nu-si face iluzii intr-o relansare a consumului in 1999. Si nici la anul. Multi isi lichideaza afacerile de aici sau le restrang la cota de avarie. La cateva zile o data, apar stiri despre cutare sau cutare companie cu nume sonor ce-si concediaza din angajati. Cine vrea sa cumpere cere pret de chilipir. Daca nu i se ofera, ura si la aeroport. In lumea afacerilor isi face loc lehamitea. Doar in discursurile oficiale se prevesteste o ploaie de investitii ce se va abate peste Romania o data cu avioanele NATO. La asa seceta, si paparudele ar putea fi bune la ceva.