Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a prezentat recent raportul privind intervenţia autorităților după tragedia de la Crevedia. Potrivit informațiilor respective, au fost luate mai multe decizii, iar firma care deţinea staţia GPL a fost amendată cu 10.000 de lei.
Așadar, Raed Arafat a prezentat raportul privind intervenţia autorităților după tragedia de la Crevedia. Șeful DSU a prezentat și cronologia autorizării staţiei GPL.
Acesta a amintit și că firma care deţinea staţia GPL a fost amendată cu 10.000 de lei şi pentru utilizarea unei pompe neomologate pentru transvazarea gazului.
Raed Arafat a spus că firma care deţinea staţia GPL a fost amendată cu 10.000 de lei
De asemenea, Raed Arafat a anunţat că la momentul intervenţiei niciun reprezentant al firmei nu s-a aflat la faţa locului pentru a discuta cu pompierii.
„Echipajele de intervenţie au sosit în timp mult mai scurt decât s-a vehiculat”, a subliniat șeful DSU.
Acesta a relatat că prima cisternă care a explodat „a zburat şi a fost aruncată spre o casă”, iar pe parcursul incendiului focul trecea peste drumul naţional pe marginea căruia era amplasată staţia GPL.
Raed Arafat a ţinut să precizeze că în astfel de situaţii, conducerea intervenţiei, partea tehnică, este făcută de pompieri şi executată de pompieri.
„Cand am ajuns acolo, dispozitivul era stabilit oamenii erau stabiliţi, activitatea era în desfăşurare. Toate aceste aspecte erau stabilite de pompieri”, a subliniat Arafat.
Potrivit informațiilor oferite de șeful DSU, acţiunea pompierilor a avut la bază „o abordare defensivă”, al cărei scop a fost acela de a răci cisternele din zonă şi de a preveni extinderea focului.
Primarul din Crevedia a fost exclus din PSD
În altă ordine de idei, primarul din Crevedia a fost exclus din PSD. Liderii PSD au votat în unanimitate pentru excluderea din partid a lui Florin Petre. În aceeaşi şedinţă a PSD, primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat din PSD. Decizia a fost tot la cererea lui Marcel Ciolacu, după exploziile de săptămâna trecută de la Crevedia. Acesta este tatăl celui care deține stația GPL din Crevedia.
Florin Petre a vorbit miercuri, 30 august, despre exploziile care au șocat toată România. Astfel, Florin Petre a spus că nu ştia despre activitatea care se desfăşura la staţia GPL.
Primarul a spus că nu a fost sesizat de localnici despre ceea ce se petrecea în interiorul stației GPL. Acesta a explicat pe pagina de Facebook a Primăriei Crevedia că nu a primit niciun fel de reclamaţie.