Raed Arafat a dat cărţile pe faţă! Adevărul despre intervenţia în cazul Raisei: “Îmi pare rău de tragedie”

Sursă: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a oferit detalii neştiute despre modul în care au intervenit salvatorii după apelurile la 112 în cazul celor două fetiţe lovite în Capitală, pe trecerea de pietoni, de către un poliţist.

Explicaţii de la Raed Arafat cu privire la intervenţia care a avut loc în cazul tragediei care a zguduit întreaga Românie săptămâna trecută.

Raed Arafat: Reacția sistemului a fost la cel mai înalt nivel de competență la faţa locului

Este vorba despre cazul celor două fetiţe lovite pe trecerea de pietoni de către un poliţist în Bucureşti în data de joi, 13 ianuarie. Şeful DSU a oferit detalii despre modul în care au intervenit echipajele SMURD şi medicii de pe ambulanţa trimisă la faţa locului, în urma apelurilor efectuate la numărul unic de urgenţă 112.

Raed Arafat a explicat că s-a intervenit foarte bine la faţă locului, însă, din păcate, una dintre fetiţe nu a mai putut fi salvată, rănile ei fiind mult prea grave.

“Îmi pare rău de tragedie! Reacția sistemului a fost la cel mai înalt nivel de competență la faţa locului, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic”, a spus acesta.

Cum au fost alertaţi salvatorii şi cât de repede au sosit aceştia la locul accidentului?

“Înregistrarea cuprinde mai multe apeluri telefonice. Deci polițistul a sunat de două ori şi au mai fost şi alte apeluri. La dispeceratul 112 din Bucureşti în astfel de situaţie proprietarul apelului care vorbește prima data este pompierul ISU care are şi SMURD-ul, bineînțeles.

Dar, în dispecerat lângă ei există şi ambulanța, există şi un poliţist şi jandarmi, adică dispeceratul are mai multe agenţii în detaliu. Când s-a luat primul apel şi s-a vorbit cu pompierul înainte să vorbească cu poliţia şi cu restul ambulanțele au fost trimise”, a explicat Raed Arafat, duminică seara, pentru Antena 3.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a indicat faptul că primul echipaj a ajuns la faţa locului la mai puţin de 10 minute după ce a fost informat despre caz.

“Apelul a intrat în jurul orei 13:32 la pompier. La 13.33 a fost alertat primul echipaj de prim ajutor de la baza Dămăroaia a pompierilor de unde a plecat instantaneu echipajul numărul doi, acolo sunt două echipaje.

La 13:34 a fost alertat echipajul de terapie intensivă a SMURD care acționează la Spitalul Universitar. Ulterior, a mai fost alertat un al doilea echipaj de prim ajutor din zona Expoziției. Deci au fost trei echipaje, două de prim ajutor şi unul de terapie intensivă mobilă care este pregătit pentru medicină de urgenţă.

Primul echipaj a sosit la 13:40, ăsta era echipajul de la Dămăroaia care a făcut o evaluare rapidă. Fata (Raisa – n.red.) era în stare foarte gravă, nu mai respira, sângera foarte mult”, a mai precizat Raed Arafat despre intervenţia din acea zi, potrivit antena3.ro.

Eforturi disperate pentru resuscitarea Raisei

Raed Arafat a mai oferit şi detalii despre modul în care salvatorii au încercat să o resusciteze pe Raisa, din păcate fără succes.

“A fost introdusă în ambulanța echipajului şi au început să elibereze căile respiratorii. La câteva minute după ei a sosit echipajul de terapie intensivă mobilă, iar medicul a intrat în mașina de prim autor şi a început manevrele de resuscitare cu ei.

Fetita a fost intubată şi au continuat resuscitarea până la orele 14:25, unde din păcate era clar că nu au cum să o resusciteze.

Fata cealaltă care era cu fractură, dar cu stare vitală stabilă, a fost preluată de al doilea echipaj de prim ajutor şi transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu unde a fost operată pe picior şi unde se află internată”, a mai declarat Raed Arafat.