Secretarul de stat Raed Arafat atrage atenția populației că nu este cazul să renunțe la măsurile care sunt obligatorii, impuse de autorități, respectiv măsurile de distanţare, de purtare a măştii şi toate celelalte restricții. Mai ales că noua tulpină de coronavirus va ajunge cu certitudine și în România, susține el.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat vineri, la sosirea în România a primelor 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, prin Vama Nădlac 2, că este „un moment istoric”.
„Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluţie, începem s-o aplicăm. Vedem cum Uniunea Europeană a reuşit să nu dezmăgească cetăţenii UE.
”Este o speranţă, este lumina de la capătul tunelului”
Aşa cum a intrat în spatele nostru acest camion cu primele doze de vaccin au intrat astfel de camioane în toate ţările membre ale UE, astfel încât să apară campania în toate ţările UE. A fost un efort imens, la care au participat toate satele membre, inclusiv România – achiziţie comună, abordare comună şi, bineînţeles, pentru partea de vaccinare, o implementare comună”, a declarat Arafat.
El a atras atenţia că „problema nu s-a rezolvat”, măsurile de protecţie împotriva COVID fiind, în continuare, obligatorii.
„Pentru noi este o speranţă, este lumina de la capătul tunelului, dar, atenţie, asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat. Şi asta nu înseamnă că uităm de măsurile care sunt obligatorii, măsurile de distanţare, purtare a măştii şi tot. Ăsta este abia un început, care va dura până va avea un impact”, a spus şeful DSU.
Noua tulpină de coronavirus va ajunge cu certitudine și în România
Raed Arafat a mai spus că „de astăzi vom lupta pe frontul de combatere şi de limitare a virusului SARS-CoV-2 şi frontul de vaccinare şi de prevenire, care sperăm că va duce la rezolvarea acestei probleme”.
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, vineri, prin Vama Nădlac 2, unde s-au aflat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.
În același timp Raed Arafat a anunțat că noua tulpină de coronavirus va ajunge cu certitudine și în România. Din cauza ei, Marea Britanie a intrat deja în lockdown. Totuși, specialiștii spun că nu e o tulpină mai agresivă, în schimb, ea se transmite cu 70% mai repede.
„Ea începe să apară și în alte țări, nu cred că mai e evitabil să apară și la noi. Important e să respectăm aceste măsuri, ele previn infectarea cu noul coronavirus”, a declarat Arafat.
Sursă foto: INQUAM / George Călin.