Raed Arafat , secretarul de stat în MAI, vine cu vești proaste pentru români. Acesta a comentat evoluția pandemiei de coronavirus din România din ultimele săptămâni.
Potrivit șefului DSU, deși cifrele oficiale arată o scădere semnificativă a ratei de pozitivitate, numărul de cazuri grave de la Terapie Intensivă se menține ridicat. Mai exact, Raed Arafat susține că peste 1.000 de persoane sunt intubate la ATI de la o zi la alta.
„Noi facem o analiză în fiecare zi şi vedem mai mulţi indicatori. Situaţia este pe o line. Sunt unii indicatori care scad, dar alţii arată că situaţia nu este stabilă. Şi datele generale arata.
De ieri pe azi, avem o creştere de incidenţă în mai multe judeţe au fost în zona verde şi au reintrat în zona galbenă. Nu s-au dus către roşu cele care au fost anterior în zona roşie”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.
Raed Arafat este pesimist
Totodată, Raed Arafat s-a arătat pesimist cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus din România. El susține că ”bătălia” nu s-a terminat și populația trebuie să fie precaută în continuare. El a mai menționat totodată că măsurile aplicate printre care și purtarea măștii obligatorie au avut un impact major în controlul pandemiei de COVID.
Șeful DSU a dat ca exeplu situația din țările europene precum Marea Britanie, Franța sau Germania, care prezintă o teamă majoră în fața noii tulpini de COVID care a început să circule prin Europa.
”Ce înseamnă asta. Bătălia nu e gata. Trebuie să fim atenţi. Măsurile aplicate de autorităţi şi mai ales măsura măştii universale au avut rol major în controlul situaţiei. Majoritatea respectă regulile. Nu s-a rezolvat.
Vedem lângă noi Franţa (unde este interzisă circulaţia după ora 18), Marea Britanie, Germania. Teama lor majoră este noua tulpină care este majoritară în MB şi care se transmite mai eficient”, a explicat secretarul de stat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca