Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat noi măsuri pentru gestionarea pandemiei. Noile decizii vin în condițiile agravării situației epidemiologice din România. Ce a decis Raed Arafat și care vor fi noile măsuri?
Raed Arafat, a anunțat noi măsuri pentru gestionarea pandemiei. Astfel, acesta a semnat, luni, mai multe ordine în acest sens, în condițiile agravării situației epidemiologice din România.
Potrivit noilor măsuri, personalul din unităţile direct implicate nu își va mai putea lua concediu, probele practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă se amână și vor fi alocate mașini și personal suplimentar către Ambulanța București.
Unul dintre ordine dispune ca inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență poate decide pentru personalul IGSU și a unităților subordonate întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.
Medicii nu își mai pot lua concediu
„Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia situaţiei epidemiologice va permite efectuarea acestora”, se arată în ordinul comandantului acțiunii. Măsura este valabilă și în cazul personalului din unitățile spitalicești publice.
De asemenea, s-a decis că medicii rezidenţi de anul V în specialitatea medicină de urgenţă, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021, vor susţine aceste probe în luna decembrie 2021.
În plus, cursurile pentru atestatul de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021, iar medicii înscrişi se reîntorc în unităţile de bază.
Se suplimentează numărul de ambulanțe
Un alt ordin al lui Raed Arafat se referă la suplimentarea echipajelor medicale și a numărului de ambulanțe, inclusiv autospeciale pentru victime multiple, pentru București, din cauza numărului mare de pacienți COVID.
„IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative.
Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24 de ore. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale”, arată ordinul.