Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că în România nu se va condiționa participarea la unele evenimente de vaccinarea anti-COVID, deși în unele țări se aplică această măsură. Arafat a punctat că țara noastră nu va aplica „astfel de discriminări”.

„E posibil să fie unele întâlniri internaționale să iți spună că ‘Poți să vii dacă ești vaccinat’. Noi am zis că în România nu vom aplica astfel de discriminări. Dar în afară e posibil să îți spună că acum e posibil să vii dacă arăți ca ești vaccinat”, a declarat Raed Arafat, sâmbătă, la Antena 3.

Acesta a punctat că începerea campaniei de vaccinare nu înseamnă și că vom scăpa de probleme și că măsurile vor fi relaxate, rezultatul urmând să se vadă abia peste câteva luni.

„Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei și începerea unei relaxări, înseamnă începutul unui drum care va dura câteva luni și o să vedem efectul scontat și până vom vedea că un număr semnificativ din populație s-a vaccinat, avem două fronturi care merg în paralel, frontul de luptă cu virusul și frontul de vaccinare, care o să ducă la revenirea la normalitate, vaccinul este o lumină de la capătul tunelului, dar mai avem mult până la lumina asta”, a declarat Raed Arafat.

Peste 1.500 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 1.586 de persoane.

Potrivit comunicatului transmis sâmbătă, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 13.242 de persoane.

În ultimele 24 de ore, dintre cei vaccinaţi, o persoană a avut o reacţie comună şi minoră, generală.

În total, dintre cei peste 13.242 de imunizaţi, 27 au avut reacţii adverse, comune şi minore, dintre care: 4 – reacţii locale cu durere la locul injectării, iar 23 – reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, mai precizează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.