Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat pentru TVR că situația nu este acum sub control, existând în continuare o transmitere comunitară importantă.
„Aceste date ne spun că situația este încă într-o dinamică crescătoare, nu este sub control. Apar focare, dar există și transmitere comunitară foarte importantă. Sunt zone mai afectate în acest moment, dar asta nu înseamnă că celelalte sunt scutite, pot și ele oricând să înceapă să aibă mai multe cazuri, dar acum vorbim despre București, Argeș, Prahova, Galați, Brașov, unde se găsește o concentrație mai mare de cazuri.
Acest lucru înseamnă din nou, chiar dacă o zicem de fiecare dată, că trebuie să respectăm regulile obligatorii care au fost impuse și asta înseamnă masca, distanțare, evitarea locurilor aglomerate, Trebuie să se rupă acest lanț de transmitere și acest lanț nu se rupe decât aplicând aceste reguli”, atrage atenția șeful DSU.
Raed Arafat spune că nimeni nu vrea să revenim la restricții și nu se discută în acest moment reactivarea acestora, dar pentru acest lucru trebuie respectate regulile impuse de autorități.
„Nimeni nu vrea să se întoarcă la restricții, nu este discutată în acest moment intenția restricționării din nou, dar, ca să nu ajungem la acest lucru, trebuie să aplicăm regulile de distanțare și de purtare a măștii, de evitare a contactului cu persoanele care au risc de transmitere”, a subliniat dr. Arafat.
Întrebat despre o posibilă măsură de închidere a teraselor după ora 22:00, în perioada imediat următoare, șeful DSU a spus că nu dorește să speculeze acum despre variantele posibile pentru că o evaluare va avea loc săptămâna viitoare cu ocazia finalului stării de alertă.
„Orice propunere poate fi o variantă, dar în acest moment nu vreau să speculăm și să spunem că aceasta este o variantă sau nu, pentru că nu sunt în discuție. Va mai fi o evaluare săptămâna viitoare pentru că suntem către finalul stării de alertă, iar în evaluarea respectivă vor fi analizate mai multe aspecte de către grupul tehnico-științific. În acest moment nu intru pe speculații pentru că acestea trebuie discutate, pentru a vedea dacă este necesar sau dacă măsurile de control și amenzile, tot mai multe în ultima perioadă, să ducă la reducerea răspândirii virusului”, a conchis Arafat.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea