Secretarul de stat Raed Arafat anunță că nici măcar tinerii nu ar trebui să ia în râs epidemia de coronavirus. Totodată, fondatorul SMURD avertizează că România va trece prin perioade grele şi va trebui să învăţăm să trăim cu acest virus.
Şeful DSU a explicat duminică seara, la Antena 3, noile măsuri restrictive recomandate în ordonanța militară comunicată sâmbătă seara și a afirmat că populația trebuie să fie pregătită psihologic pentru criza ce va urma: ”Momentul în care ne aflăm acum e extrem de important.
Depinde de cum ne comportăm acum ce va fi mai departe. Avem o categorie de oameni care spune că nu e chiar așa. Nu o să pățim nimic. Vorbim de o boală serioasă, de un virus care se transmite ușor și de oameni vulnerabili”
El atrage atenţia că măsurile recomandate de autorităţi trebuie respectate de toată lumea, altfel situaţia nu va mai putea fi ţinută sub control: „Este clar că pentru unii este o glumă sau nu au înțeles despre ce e vorba. Eu nu cred că nu au aflat. Problema e că avem o categorie de oameni care spun că nu e dracul așa de negru și nu vom păți nimic. Vorbim de un virus care se transmite ușor. Tinerii care ies și râd de situație au acasă părinți, bunici, ei pot să nu aibă simptome, dar ei voi infecta membrii din familiile lor.
Nu am afectat anumite activități pentru a nu afecta foarte grav economia. Te duci la câmp, nu te oprește nimeni. Te duci la muncă, nu te oprește nimeni. Problema e ca persoane vulnerabile să nu intre în mijloace de transport în comun aglomerate. Dacă închizi transporul în comun, ai zis la oameni stop. Mulți nu mai pot să ajungă nici la muncă”, a explicat fondatorul SMURD.
Potrivit acestuia, unele cazuri de COVID-19 pot fi și cazuri asimptomatice si cazuri cu simptome de răceală ușoară care nu au fost testate şi confirmate oficial. „La acest moment toți trebuie să stea să se gândească. Vom trece prin perioade grele, România nu este o țară care stă într-o bulă separată. Să nu creadă lumea că numărul cazurilor confirmate înseamnă că atâtea sunt”, a declarat Raed Arafat.
SURSA FOTO: Alexandra Pandrea, INQUAM