Raed Arafat a anunțat că este posibil să renunțe la testarea elevilor în școli din cauza caracteristicii variantei Omicron de a nu putea fi detectată cu ajutorul testelor de salivă pe care le folosesc elevii în școlile din România.
„La acest moment carantina de cinci zile şi pentru vaccinaţi şi pentru nevaccinaţi este importantă pentru oprirea răspândirii virusului. Contact direct înseamnă că nu ai purtat mască la birou. La acest moment au fost distribuite pentru încă două săptămâni, va fi analizat impactul lor dacă se continuă sau nu.
Se va discuta și cu experții în epidemiologie dacă au sau nu valoare adăugată.Dacă nu au, este posibil să le oprim. O să vedem acest lucru”, a declarat Raed Arafat.
Tot luni, CNSU a modificat condițiile cu privire la carantină. Aceasta a fost scurtată la 5 zile de carantină pentru persoanele care intră în țară și nu au certificat digital COVID. Persoanele care sunt contact direct al unui pacient cu COVID-19 vor sta în carantină tot 5 zile, indiferent că sunt sau nu vaccinate.
De asemenea, se elimină lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, care prevedea clasificarea statelor pe culori.
Noile reguli intră în vigoare de la 1 februarie, nefiind necesară adoptarea prin Hotărâre de Guvern.
Principalele prevederi ale deciziei adoptate luni de CNSU
Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România;
-Modificarea excepțiilor de la măsura carantinei pentru anumite categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României;
-Instituirea măsurii carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
-Exceptarea de la măsura carantinei pentru contacții direcți, dacă se află în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2;
Raed Arafat:
-Se elimină lista țărilor cu risc epidemiologic;
-Prin măsurile adoptate azi, se elimină terminologia de state aflate sub anumită culoare, în funcție incidență;
-Regula generală va fi: Se instituie carantina pentru 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificat digital – vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea;
-Vor fi și excepții, precum copiii cu vârsta sub 12 ani;
-Carantina pentru persoanele care au fost contact direct se reduce la 5 zile. Exceptați cei trecuți prin boală, care au maxim 90 de zile de la ieșirea din izolare;
-La acest moment, nu e nevoie de o decizie privind chemarea la lucru a cadrelor medicale care au COVID. Situația e încă sub control;
-Nu există obligația testării unei persoane, după cele 5 azile de izolare;