Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat cine îl numește în funcție, dar și cine este persoana care poată să îl demită. Acesta susține că că îşi va face treaba atât timp cât se regăseşte în poziţia de secretar de stat.
Totodată, șeful DSU a precizat că demiterea sau păstrarea sa în funcţie aparţine premierului, cel care l-a numit.
„Eu sunt secretar de stat, sunt numit de prim-ministru, prim-ministrul când consideră poate să mă demită, dacă consideră poate să mă ţină, eu îmi fac treaba cât sunt în această poziţie”, a afirmat Raed Arafat, la Palatul Victoria.
Întrebarea pusă lui Raed Arafat vine după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a trecut marți de votul Parlamentului, iar guvernul Cîțu a fost demis din funcția de premier.
Sorin Grindeanu și George Simion, cei care au transmis LIVE numărătoarea bilelor de vot, au anunțat că după votul moțiunii de cenzură au fost numărate 281 de voturi pentru debarcarea guvernului. Pentru a fi adoptată moţiunea trebuia să întrunească 234 de voturi „pentru”. De menționat este faptul că a fost înregistrat cel mai mare număr de voturi strâns vreodată în România la o moțiune de cenzură.
Istoria se repetă pentru Raed Arafat
Amintim faptul că la finele anului 2019, Raed Arafat a mai fost pus într-o astfel de situație. Și atunci, din cauza presiunilor el a fost întrebat dacă va demisiona din funcția de secretar de stat.
Atunci, Raed Arafat spunea că nu va demisiona din funcţie, însă nu este „lipit de scaun” şi dacă vrea cineva să îl demită, o poate face. Totodată, șeful DSU mai spunea atunci că cei interesați pot căuta o persoană mai tânără și mai deșteaptă cu o viziune corectă.
„Eu am zis-o, eu nu sunt lipit de scaun, nu demisionez eu, dar dacă sunt demis, este dreptul oricăruia să mă demită. Ce consider, după atacurile intensificate din ultima perioadă, (…) pentru că sunt atacuri de foarte mult timp (…) în final, fie se asumă că trebuie să plec, că nu mai este viziunea pe care o vrem şi aducem pe cineva mai deştept care să facă treabă, sau mai tânăr (…) deci să găsească pe unul de 30 de ani care să aibă viziune, să vină să o facă”, spunea atunci șeful DSU.