Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre incindentul petrecut duminică seară la Institutul Marius Nasta. Acesta a precizat că situația este sub control și, se pare că, nu a fost vorba despre un incendiu.
„Incidentul este sub control. (…) Probabil când a pornit generatorul automat să fi ieșit fum de la ţeava de eşapament și cineva a crezut că tirul a luat foc şi că scoate fum. Deci asta este posibilitate. Dar nu vin cu explicații acum; îi las pe pompieri să explice ce este acolo. La acest moment nu avem pe nimeni în pericol, nu a fost foc în tir, nu a fost fum în interiorul tirului. Deci astea sunt informațiile pe care le am la acest moment. După asta se vor evacuat pacienții de acolo, ca să verificăm tirul în mod liniștit și să vedem că nu este nicio problemă, și să fie verificat mâine la lumina zilei, dar asta numai pentru siguranța, că să nu fie vreo problemă”, a transmis aseară șeful DSU, Raed Arafat.
Pacienții și personalul medical sunt în regulă
În privința pacienților, Arafat a spus că aceștia sunt în afara oricărui pericol. De asemenea, și personalul medical este în regulă.
„Pacienţii din tir sunt cinci intubați, doi pe ventilație non-invazivă, toți sunt ok, personalul medical este ok, nu este nicio problemă. Informațiile pe care vi le-am vis sunt preliminare, o să iasă colegii de la ISU să dea informațiile exacte despre ce s-a întâmplat acolo. Dacă vor găsi vreun semn că a fost un scurt, a fost ceva, o să zică dacă rămâne informația pe care o am acuma tot o să zică. Deci așteptăm să iasă ei și să spună ce au văzut acolo”, a mai spus Arafat.
Este vorba despre secția mobilă de la Institutul Marius Nasta
Întrebat despre neregulile descoperite recent la Institutul Marius Nasta, șeful DSU a spus că nu are această informație și în cazul de față nu este vorba de institut ci de secția mobilă care este cu totul altceva.
„Nu am această informație în acest moment, iar aici nu mai vorbim acum de institut, vorbim de secția mobilă care e în total altceva, și care acum, asta a fost verificată cel puțin o dată la două luni. S-a verificat totul în aceste tiruri, deci nu au fost lăsate fără verificare și sunt noi. Și de aici, vă spun încă o dată, din informațiile pe care le am n-a fost foc, n-a fost incendiu în tir, cum s-a anunţat inițial. Deci vedem acuma dacă într-adevăr a fost ceva în exterior sau dacă nu a fost deloc și a fost doar o interpretare greșită a cuiva”, a mai spus Raed Arafat.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea