Raed Arafat, anunțul începutului de an: Veste bună pentru toată România

Raed Arafat

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca

Raed Arafat a vorbit despre prima etapă a vaccinării anti-COVID, în care cadrele medicale, care au dorit să se vaccineze, au putut face acest lucru. Șeful DSU a vorbit și despre vaccinurile ce urmează să ajungă în țara noastră în perioada următoare.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că Uniunea Europeană urmează să autorizeze și alte vaccinuri anti-COVID, nu doar cele produse de Pfizer-Biontech și acestea vor ajunge și în România. Acesta a punctat faptul că medicii aflați în prima linie s-au vaccinat, cel puțin cei care au dorit acest lucru și este un lucru bun, însă va mai trece o perioadă până ce se va vaccina un segment important de populație.

„Semn bun este că au fost vaccinați colegi din prima linie, care au dorit să facă acest lucru. Un semn bun este începutul în care vedem lumina de la capătul tunelului, dar mai e mult până acolo. Trebuie să respectăm regulile până vom ajunge să avem un segment important vaccinat”, a declarat Arafat la Realitatea PLUS.

În privința vaccinurilor care ar urma să ajungă în România, pe lângă cele de la Pfizer, Raed Arafat a declarat că vom primi serul anti-COVID și de la alte companii.

„Cu siguranță vor ajunge și alte vaccinuri. Pe lângă cel de la Pfizer, sunt și altele care se autorizează și Comisia Europeană are contracte cu aceste firme pe anumite cantități. Urmează să vină și alte cantități din partea altor companii”, a mai spus Raed Arafat pentru sursa citată.

Peste 1.500 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 1.586 de persoane.

Potrivit comunicatului transmis sâmbătă, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 13.242 de persoane.

În ultimele 24 de ore, dintre cei vaccinaţi, o persoană a avut o reacţie comună şi minoră, generală.

În total, dintre cei peste 13.242 de imunizaţi, 27 au avut reacţii adverse, comune şi minore, dintre care: 4 – reacţii locale cu durere la locul injectării, iar 23 – reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, mai precizează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca