Raed Arafat aruncă bomba! Devine obligatoriu în România de sâmbătă! Noi restricții la nivel național

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Devine obligatoriu în România de sâmbătă, asta după ce CNSU a aprobat vineri, 7 ianuarie, toate măsurile propuse în ultimele zile! Se anunță noi restricții la nivel național începând practic din această noapte de la 00.00.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat oficial adoptarea noilor măsuri anunțate în ultimele zile. Tot vineri, acestea vor fi deja publicate în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare de sâmbătă, 8 ianuarie, începând cu ora 00.00.

Șeful DSU spune că prevederile se aplică și celor care deja au primit decizii de carantină. Astfel, persoanele care vin din zonele roșii și contacții direcți ai persoanelor confirmate cu COVID intră automat în carantină. De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a mai spus că măsura carantinării se aplică persoanelor sănătoase, iar cele care au boala COVID stau în izolare 7 zile, dacă au o forme ușoare sau medii. Totuși, pentru formele severe, vor fi spitalizate atât cât este necesar.

“Dacă vii dintr-o ţară roşie şi eşti vaccinat sau trecut prin boală, nu eşti carantinat, dacă vii din ţara roşie, nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, carantina este zece zile. Astea sunt regulile care se aplică şi care vor fi aplicate mai departe”, a transmis Raed Arafat.

Adriana Pistol a explicat şi care este definiţia contacţilor direcţi

„Definiţia contactului direct nu a suferit nicio modificare, ea este cea pe care o cunoaştem de la începutul pandemiei, ea reprezintă un contact prelungit, minim 15 minute, la o distanţă mai mică de doi metri şi fără să poarte mască sau echipament de protecţie, dacă vorbim de personalul sanitar. Acest lucru nu înseamnă un gest de salut pe stradă sau aşa ceva. Este nevoie de o distanţă mai mică, de o perioadă de contact mai îndelungată de 15 minute şi fără mijloace de protecţie”, a mai precizat Adriana Pistol.

Pentru ieșirea din carantină nu este necesară efectuarea unui test

„Definiția contactului direct nu a suferit nicio modificare – un contact prelungit, minim 15 minute, la distanță mai mică de 2 metri și fără să port mască. Acest lucru nu înseamnă un gest de salut pe stradă sau așa ceva”, a explicat Adriana Pistol vineri.

Care sunt noile măsuri decise de CNSU pentru valul 5

Raed Arafat a anunțat vineri, la finalul ședinței CNSU, măsurile care vor fi aplicate în România în valul 5 al epidemiei începând de sâmbătă noaptea.

Persoanele vaccinate care sunt contacți direcți ai unor pacienți COVID vor sta în carantină 5 zile, iar cele nevaccinate – 10 zile, potrivi unei hotărâri aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Aceeași perioadă de carantină se aplică și persoanelor nevaccinate care intră în țară din zonele cu risc epidemiologic, fără să prezinte un test negativ COVID-19. Până acum, românii vaccinați nu stăteau în carantină dacă erau contacți ai unor persoane infectate cu COVID-19.

Principalele puncte ale hotărârii CNSU:

a. Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile;
b. Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile;
c. Introducerea măsurii carantinei cu privire la contacții direcți ai persoanelor confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 cu duratele prevăzute la lit. a și b.
d. Introducerea excepției de la carantină pentru personalul navigant maritim român și personalul care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României;
f. Reducerea duratei carantinei instituită prin decizii emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri și aplicarea termenelor prevăzute la lit. a și b;
g. Menținerea celorlalte măsuri în vigoare la această data referitoare la carantina persoanelor și excepțiile de la această măsură;

Pentru UE, Spațiul Economic European sau Elveția, cei care vin din zona verde sau galbenă sunt scutiți de carantină dacă au schemă completă de vaccinare, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau au un test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte. Pentru cei din zona roșie, este valabil doar vaccinul sau trecerea prin boală. De asemenea, sunt scutiți ce carantină cei care au test negativ și stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

Copiii sub 12 ani nu au niciun fel de restricții, iar cei cu vârste între 12 și 16 ani trebuie să aibă test PCR negativ. De asemenea, carantina nu se aplică mai multor categorii de angajați.

Pentru cei care vin din afara UE, sunt scutiți de carantină cei care au schemă completă de vaccinare sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și care au un test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înainte.