O nouă controversă în România!
Raed Arafat pune piciorul în prag: DSU se delimitează ferm de acest material; nu a fost elaborat de noi, nu corespunde viziunii noastre
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii privind înfiinţarea unei noi agenţii în România, care ar urma să funcţioneze ca un minister (Agenția Națională pentru Situații de Urgență), Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), instituţia condusă de Raed Arafat, a explicat un astfel de document nu a fost elaborat la nivelul DSU, nu corespunde viziunii acestuia, iar multe aspecte sunt neconstituţionale.
“Având în vedere diseminarea în spațiul public a unui document care face referire la înființarea Agenției Naționale pentru Situații de Urgență și că mai multe persoane au contactat reprezentanții DSU crezând că documentul respectiv este initițiat de acesta, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Departamentul pentru Situații de Urgență se delimitează ferm de acest material, care stârnește controverse, confuzie și destabilizează personalul din cadrul instituțiilor cu rol in gestionarea situațiilor de urgentă și nu numai.
Facem precizarea că documentul nu a fost elaborat la nivelul Departamentului și nu corespunde viziunii acestuia.
Mai mult, aspectele regăsite in conținutul proiectului în discuție, atribuit DSU, sunt neconstituționale, iar efectele generate imaginii și credibilității Departamentului sunt evidente”, se arată într-un comunicat de presă al DSU.
DSU va menține aceeași transparență în ceea ce privește propunerile de acte normative
Mai mult, instituţia condusă de Raed Arafat afirmă că astfel de informaţii şi o reacţie similară a DSU au mai existat şi în urmă cu doi ani, în 2019.
“De asemenea, asigurăm opinia publica de faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență va menține aceeași transparență în ceea ce privește propunerile de acte normative, astfel că, ulterior elaborării, acestea vor fi aduse in atenția cetățenilor, prin parcurgerea etapelor de consultare și dezbatere publică.
Facem mențiunea ca această precizare de presă a mai fost diseminată și acum 2 ani, respectiv in anul 2019”, mai precizează DSU.
De unde pleacă toate controversele privind Agenția Națională pentru Situații de Urgență?
România TV a prezentat un document care ar demonstra, susţine postul TV, că se doreşte o instaurare a dictaturii medicale şi contolarea de către Raed Arafat a tot ceea ce înseamnă sistem de situaţii de urgenţă în ţara noastră.
Un proiect de Ordonanţă de Urgenţă în acest sens s-ar afla în analiza Guvernului, planul fiind în discuţie de mai multă vreme.
Iată câteva pasaje din acest presupus proiect:
“Preşedintele ANSU face parte din Consiliul Suprem de Apărare a Tării, în acest sens art. 5 (3) din legea nr.415 din 27 iunie 2002 se completeaza cu „şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă”.”
“Preşedintele ANSU, prin ordin, poate institui absolut excepţional, starea de urgenţă, în situaţii care necesita o reactie rapidă, precipitată sau în care este imposibilă adunarea autoritătilor competente, care pot declara uzual starea de urgenţă. Instituirea stării de urgenţă nu poate fi delegată.”
“Membrii conducerii şi personalul ANSU nu vor solicita şi nici nu vor accepta instrucţiuni de orice natură de la nici o altă instituţie, organism sau autoritate în exercitarea atribuţiilor lor în temeiul legii.”
“ANSU este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.”
“Timorarea, agresarea verbală prin injurături, ameninţari, distragerea atenţiei agenţilor de urgenţe, luarea in derâdere sau in derizoriu a agenţilor de urgenţe sau a activităţii lor; solicitarea unei activităţi anume, a atenţiei sau de materiale de orice natură de la agenţii de urgenţe, se pedepseşte cu inchisoare de la 3 la 7 ani.”
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu